20% din populația tânără este afectată funcțional de probleme de sănătate mintală. Cum să avem grijă de sănătatea mintală, conferință organizată de UMF Carol Davila.
“Shaping Conversations: Romania’s troubled history with Mental Health”
Stresul, depresia și anxietatea reprezintă probleme majore în aria sănătății mintale a populației globului și care se regăsesc într-o serie de preocupări ale specialiștilor și cercetătorilor din domeniul medical care vizează stoparea accelerării acestor manifestări, precum și a descoperirii de noi soluții în ceea ce privește reducerea substanțială a factorilor de risc și, în același timp de a pune capăt discriminării împotriva persoanelor care suferă de afecțiuni de sănătate mintală.
În acest sens, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București va fi gazda conferinței “Shaping Conversations: Romania’s troubled history with Mental Health”, eveniment organizat de către Global Shapers Hub of Bucharest, aceasta fiind prima conferință dintr-o serie menită să educe și informeze publicul din România cu privire la diverse aspecte ale sănătății mintale, precum cauzele stigmei, realitatea curentă și evoluția digitală în sănătate.
Prima conferință, care își propune să exploreze călătoria istorică a acestui subiect în percepția și mentalitatea românilor, va avea loc mâine, 6 februarie, între orele 19 00 – 20 30 în Amfiteatrul George Emil Palade din incinta Palatului Facultății de Medicină, Bulevardul Eroii Sanitari, nr. 8. Printre personalitățile ce vor fi prezente la eveniment se numără Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun (Consilier Prezidențial), Ștefan Bandol (Președintele Asociației ARIPI), Dr. Julien-Ferencz Kiss (Psiholog și autor) și Leyla Safta-Zecheria (PhD, Universitatea de Vest Timișoara).
O inițiativă a World Economic Forum, Comunitatea Global Shapers este o rețea de tineri care lucrează împreună pentru a găsi soluții la provocări locale, regionale și globale ale societății noastre. Global Shapers Hub Bucharest afirmă cu tărie necesitatea furnizării unor servicii complete de sănătate mintală și îmbunătățirea integrării sale în sectoarele de sănătate și sociale. De asemenea, Global Shapers Hub Bucharest pune un accent deosebit pe echilibrarea situației tinerilor în special și a popoulației în general, în contextul unei provocări globale continue manifestate de problematica stresului, depresiei sau anxietății și și-a propus să pună capăt discriminării împotriva persoanelor care suferă de afecțiuni de sănătate mintală.
„Nu există sănătate fără sănătatea mintală. Cu toate că această afirmație este acceptată ca un adevăr universal, în societatea românească nu se discută foarte des despre povara enormă a depresiei, stresului, burnout-ului, bullying-ului și a multor alte cauze care afectează starea de sănătate a cetățenilor. O cateorie de vârstă foarte afectată de acest fenomen sunt tinerii și copiii, dintre care aproximativ 20% sunt afectați funcțional de probleme de sănătate mintală. Acest fenomen îngrijorător nu are efecte nefaste doar asupra sănătății, ci și a productivității, economiei, educației. Este datoria noastră să combatem stigma și să identificăm soluții care să asigure sănătatea mintală a viitorului României” – Teodor Cristian Blidaru, Delegat de Tineret al României la ONU, student al UMFCD
Potrivit organizatorilor, pentru a înțelege starea actuală a sănătății mintale în țara noastră, merită să aruncăm o privire până la era comunistă. Majoritatea țărilor blocului estic se confruntă cu încrederea în terapeuți și cu întregul concept de tratare a bolilor mintale ca o problemă serioasă. Prin această primă conversație, ne propunem să aruncăm o privire asupra modului în care contextul politic a contribuit la problemele cu care ne confruntăm astăzi. La această amplă dezbatere vor participa peste 250 de tineri.