Leo Iorga s-a stins din viață lăsând în urmă piese care nu vor pieri niciodată. De aceea ne consolăm când piere un artist, că munca și creațiile sale dăinuie cât să îi aline pe cei rămași, dar și generațiile viitoare.
Leo Iorga a acordat un ultim interviu Evenimentului Zilei, pe care îl înțelegem mult mai bine acum.
Artistul a vorbit despre lupta cu boala, despre cancer, recidivă și cât de importantă a fost susținerea psihologică în tot acest proces.
EVZ: Care a fost primul gând care v-a venit în minte în clipa în care medicul v-a dat cumplita veste?
Leo Iorga: În mod instinctiv, te simţi abandonat. Te afli în situaţia de a înțelege ce a strigat Iisus pe Cruce: „Eli Eli Lama Sabachthani?”- „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Nu ai reactie pe moment. Habar n-ai încotro s-o apuci, în cine poţi avea sau nu încredere. E probabil o stare de șoc, pe care abia mai târziu am realizat-o. Parcă e un coșmar din care abia aştepți să te trezești. Apoi au apărut, succesiv, proceduri medicale foarte concentrate în interval scurt de timp. Prima operaţie a fost una radicală, faptul ca m-am trezit viu din anestezie a fost o mare revelaţie. Dar, în tot acest timp, am simţit permanent că la fiecare pas sunt dus de mână de Dumnezeu.
– Care a fost sursa forţei şi a motivaţiei în toţi aceşti ani?
– A fost o mobilizare generală, ca să zic aşa. Sunt impresionat permanent de empatia oamenilor, la fiecare concert sau pe stradă. Acum mă consider produsul celor apropiaţi mie, fie familie, medici, prieteni, colegi, finanţatori ai tratamentelor mele. Sursa puterii este întotdeauna acolo, Sus! Dumnezeu lucrează prin oameni, însă. Scena, pe de alta parte, este locul în care ma regăsesc, mă refugiez şi uit de probleme.
– Cât de importantă este consilierea psihologică în procesul de vindecare? Cum v-au ajutat discuţiile cu terapeutul?
– Discuţiile cu doamna doctor Adina Moraru m-au făcut să înțeleg că aspectul spiritual este determinant în acceptarea bolii, apoi în tratarea acesteia, mergând până la nivelul unei asceze din acest punct de vedere. Rol hotărâtor în acest sens îl are pregătirea psihologului, chimia şi încrederea pe care o induce. Că, altfel, e plina piaţa de psihologi! De fapt, acum sunt pe deplin convins că factorii declanşatori ai acestei boli sunt şocurile emoţionale, indiferent de natura lor: frici, teama de moarte, frustări, stres.
– Care a fost cel mai negru moment pe care l-aţi trait în cei şase ani de luptă cu boala?
– Pierderea încrederii în anumite persoane pe care le consideram şi se considerau apropiate mie: tradarea în momente grele. Am învatat să nu am nu stiu ce aşteptări de la nimeni, pentru a nu avea decepţii. Am o concluzie pe care mi-am formulat-o, inspirat de ici, de colo: suma alegerilor pe care le facem reprezinta cursul vieţii noastre. Toate alegerile făcute în trecut, reprezintă experienţe în acest moment. Trecutul este ireversibil, viitorul nu-l ştie dacât Dumnezeu, aşa că rămane vorba poetului Ovidiu: Carpe diem! Trăieşte clipa!
Citiți interviul eveniment cu Leo Iorga integral în acest LINK
