Menținerea colesterolului în parametri normali ne ajută să prevenim apariția prematură a bolilor cardiovasculare și depinde într-o măsură foarte mare și de stilul nostru de viață.
Specialiştii spun că, dacă avem o alimentație echilibrată, facem zilnic cel puțin 30 de minute de mișcare moderată, renunțăm la fumat și limităm consumul de sare și de zahăr, toate aceste alegeri ne pot ajuta să creștem colesterolul bun și să ne păstrăm tonusul fizic și psihic.
Colesterolul este o substanță care ajută la buna funcționare a organismului, atunci când se încadrează în limite optime. În general, 75% din colesterol este produs de ficat, iar restul de 25% provine din aportul alimentar.
HDL-colesterolul sau „colesterol bun” transportă colesterolul din diverse părți ale organismului înapoi la ficat, care îl metabolizează și îl înlătură din organism, vasele de sânge fiind protejate de eventualele depuneri de grăsime. LDL-colesterolul sau „colesterol rău” este implicat în transportul colesterolului către țesuturi.
Medicii atrag atenţia că, dacă este prezent în exces în organism, acesta se depune pe vasele de sânge și duce la formarea unor plăci de aterom, din cauza cărora arterele se îngustează și își pierd elasticitatea, circulația sângelui fiind îngreunată. În timp, acest proces duce la apariția unor boli cardiovasculare, precum infarctul de miocard sau accidentul vascular cerebral.
Pe lângă schimbarea stilului de viaţă, experţii recomandă şi alimentaţie sănătoasă, inclusiv dieta mediteraneană, care conţine ulei de măsline.
De altfel, uleiul de măsline are capacitatea de a curăţa arterele de colesterol. Medicii spanioli au stabilit şi doza optimă zilnică pentru îmbunătățirea profilului lipidic.
Conform specialiştilor, 4 linguri de ulei de măsline curăță arterele și sporește efectul pozitiv al „colesterolului bun”, prin sporirea efectului protectiv al lipoproteinelor de înaltă densitate, potrivit actualno.com.
Experimentul realizat de cercetătorii de la Institutul de Cercetare Medicală Hospital del Mar din Barcelona a inclusiv aproape 300 de pacienți cu o vârstă medie de 66 de ani, care erau la risc din cauza unor probleme cardiovasculare.
Participanții au fost împărțiți în trei grupuri în funcție de regimul alimentar:
Astfel, s-a dovedit că uleiul de măsline crește efectele benefice ale colesterolului bun.
Diagnosticul de colesterol mare (hipercolesterolemie) este pus cu ajutorul unui test de sânge, și anume profilul lipidic. Acesta analizează nivelul colesterolului total, HDL, LDL și a trigliceridelor.
Valoarea colesterolului este optimă atunci când se află sub 200 mg/dL. Cu toate acestea, o valoare peste 200 mg/dL nu indică întotdeauna o valoare anormală sau o hipercolesterolemie, deoarece colesterolul crește odată cu înaintarea în vârstă.
Valoarea limită este considerată cea de 200 mg/dL+vârsta pacientului.
În general, dacă aceasta depășește 240 mg/dL, este vorba de o hipercolesterolemie. De asemenea, valoarea colesterolului LDL depășește 130 mg/dL în hipercolesterolemie.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…