Uleiul cu care găteşti este mai nociv ca zahărul. Iată despre ce tip de ulei este vorba

Se ştie despre zahăr că este nociv asemenea otrăvii. Însă, există un tip de ulei, care se foloseşte la gătit şi despre care se credea că este benefic deoarece scade colesterolul. Este vorba despre uleiul de soia, folosit atât în salate cât şi la alte preparate

Uleiul de soia are la bază grăsimi nesaturate. Cercetătorii care au publicat materialul în Plos One au demonstrat această teorie prin hrănirea unor rozătoare cu anumite diete bazate pe grăsimi. Una pe bază de grăsimi saturate, în care au mâncat în săecial ulei de cocos şi una cu grăsimi nesaturate, cu ulei de soia. Celor două grupuri li s-a mai alăturat un grup care avea o dietă bogată în fructoză.

Contrar aşteptărilor, şoriceii care au consumat ulei de soia s-au îngrăşat cu 9% mai mult decât şoriceii care au consumat dieta pe bază de fructoză şi cu 25% mai mult decât cei din categoria uleiului de cocos.

Comparând rezultatele cu cei din categoria fructozei aceştia începeau să dea semne debutare de sindromul metabolic şi diabet.

„Acest lucru a fost o surpriză, deoarece, este cunoscut faptul că grăsimile nesaturate, precum cele găsite în uleiul de soia, se presupune că ar fi sănătoase ” spune autorul studiului, profesor Poonamjot Deol de la Universitatea din Danemarca.

Cel mai bine este să se evite mâncărurile gătite cu acest tip de ulei sau să se gătească mai mult la abur şi cu puţin ulei de măsline, care este sănătos. De asemenea, trebuie evitate alimentele procesate şi trebuie să mâncâm mai multe fructe şi legume, anunţă specialiştii.

A.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: