Din cuprinsul articolului
Uniunea Europeană vrea să impună un termen de valabilitate egal pentru certificatul verde, în toate statele. Iată cum se calculează acesta și după cât timp expiră documentul.
Uniunea Europeană limitează, de astăzi, la 9 luni valabilitatea certificatului verde pentru călătoriile intracomunitare, după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă, alcătuită din două doze sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson.
De astăzi intră în vigoare și noile norme privind înscrierea dozelor booster pe certificate.
Același termen de valabilitate pentru toate statele
Conform noilor reguli, statele membre nu ar trebui să mai impună perioade diferite de acceptare a certificatelor, iar termenul de 9 luni se aplică numai documentelor de vaccinare folosite la călătorii în Uniune, comunică RRA.
În schimb, statele membre pot aplica norme diferite atunci când utilizează certificatul în context intern, dar Comisia Europeană le solicită să se alinieze și în acest caz la perioada de 9 luni stabilită la nivelul Uniunii.
Începând de astăzi trebuie puse în aplicare și noi norme privind introducerea în certificate a administrării dozelor de rapel, care vor fi înregistrate pe documente astfel: trei din trei pentru doza booster, doi din unu pentru doză de rapel în urma unei vaccinări cu doză unică sau pentru o doză dintr-un vaccin cu două doze administrat unei persoane vindecate.
Certificatele care au fost eliberate în mod diferit înainte de această clarificare trebuie corectate și eliberate din nou pentru a se asigura o distincție între dozele de rapel și situația vaccinării primare complete, adică vaccinuri prevăzute cu două doze sau cele dintr-o singură doză.
Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a explicat că durata de acceptare a certificatelor de vaccinare reflectă scăderea puterii de protecție a vaccinului şi subliniază importanța administrării unui rapel.
Şi România trebuie să se adapteze, în curând, regulilor europene cu privire la certificatul digital COVID-19, a precizat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Până la o nouă reglementare, a spus acesta, certificatul este valabil pentru intrarea în ţară şi pentru accesul în magazine, restaurante sau teatre şi pentru persoanele care nu au doza booster.