Din cuprinsul articolului
Turismul balnear din România, în pericol! Organizația Patronală, scrisoare deschisă către Guvernul României: „În toate țările, europene stațiunile balneare sunt folosite ca adevărate bastioane de luptă împotriva covid-19 atât pentru prevenție, cât și pentru tratament, iar cei care merg în stațiunile balneare sunt cei care doresc să-și crească imunitatea, lucru dovedit științific…”
Turismul balnear din România, în pericol! Organizația Patronală, scrisoare deschisă către Guvernul României
Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), singura organizație patronală din turismul românesc care reprezintă interesele agenților economici din turismul balnear, având membri în toate stațiunile balneare, solicită Guvernului și Parlamentului sprijinul în soluționarea diminuării impactului negativ determinat de majorarea fără precedent a tarifelor pentru energia electrică și gazele naturale. În acest sens, OPTBR a adresat o scrisoare deschisă către Guvernul României, domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, și către Camera Deputaților – Comisia pentru industrie și servicii, în atenția domnului președinte Bende Sándor.
Turismul balnear din România, una dintre activitățile economice care aduce plus- valoare economiei
Turismul balnear din România este una dintre activitățile economice care aduce plus- valoare economiei românești, având în același timp o utilitate publică, prin misiunea sa de menținere a sănătății populației, refacerea capacității de muncă și prevenirea unor afecțiuni, o misiune de strictă necesitate.
În contextul actual, centrele de tratament balnear sprijină cu succes eforturile de diminuare a presiunii exercitate de pandemie asupra sistemului medical la nivel național, fie prin serviciile medicale atât de necesare pentru afecțiunile cele mai răspândite și de cele mai multe ori cronice, ca alternativă la accesarea serviciilor medicale în spitalele și unitățile similare suprasolicitate, fie chiar prin terapii ce pot fi folosite cu succes pentru recuperarea specifică post-COVID-19, prin valorificarea factorilor naturali de cură. Tocmai din acest motiv, în conformitate cu Legea nr. 143/2003, societățile care prestează servicii de tratament balnear sunt asimilate unităţilor sanitare, având autorizaţii de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii.
Deși România deține cele mai bogate resurse balneare din Europa, iar dacă până la începutul pandemiei industria balneară s-a dezvoltat datorită eforturilor din partea mediului de afaceri, acum salvarea acestui domeniu depinde aproape integral de deciziile și sprijinul acordat de catre autoritățile centrale. În afară de efectele directe ale pandemiei, ale restricțiilor impuse, care au determinat scăderi drastice de venituri, odată cu majorarea tarifelor la energia electrică și gaze naturale, cele mai multe centre de tratament balnear riscă să nu își mai permită desfășurarea activității. Lipsa de sprijin consistent acordat anterior pandemiei și efectele nedorite ale acesteia încadrează industria turismului balnear, de sănătate, într-o categorie vulnerabilă, iar operatorii economici din acest domeniu luptă pentru supraviețuire.
”În toate țările, europene stațiunile balneare sunt folosite ca adevărate bastioane de luptă împotriva covid-19 atât pentru prevenție, cât și pentru tratament, iar cei care merg în stațiunile balneare sunt cei care doresc să-și crească imunitatea, lucru dovedit științific. Din păcate, la noi în țară, după o perioadă foarte lungă în care bazele de tratament au fost închise sau restricționate, acum vine o mare criză energetică, însoțită de facturi cu costuri enorme, care ne pun în dificultate în a mai continua activitatea economică. Bazele de tratament consumă foarte multă energie, având în dotare aparate speciale, băi încălzite etc. Valorile facturilor au crescut cu între 5 și 9 ori și, ca atare, este imposibil de a
mai fi plătite! În România avem toate tipurile de resurse naturale, unele unice în Europa, precum mofetele, ca să nu mai vorbesc de calitatea apelor minerale. Iar imunitatea constituie cel mai important lucru. Turismul balnear din România trebuie să fie o prioritate națională iar la ora actuală, o spun cu părere de rău, constat că este îngropat”, declară Nicu Rădulescu, președintele OPTBR.
”Creșterea tarifelor practicate în raport cu creșterile tarifelor la utilități ar însemna în mod sigur blocarea accesului beneficiarilor la pachetele de servicii de tratament balnear, beneficiari care se confruntă la rândul lor cu dificultăți financiare din aceleași motive. Indexarea prețurilor, aprobată pentru anul 2022 la biletele de tratament balnear distribuite pentru pensionari, este de numai +5.05%, mult sub rata de creștere a tarifelor la utilități, în condițiile în care bugetul alocat cu această destinație pentru agenții economici a rămas la fel ca în anul 2021, diminuat cu un procent de aproximativ 70% față de alocarea pentru anul 2020. Turismul social este astfel într-un mare pericol, iar accesul la
serviciile de tratament balnear pentru categoriile sociale dezavantajate este foarte limitat”, adaugă Nicu Rădulescu.
Orice investiție, în contextul dat, este, în mod evident, suspendată, iar rezultatele financiare negative, ce se vor înregistra, vor bloca orice initiațivă de dezvoltare. Creșterile tarifelor la utilități vor genera în viitorul apropiat o creștere la nivel general de prețuri la toate celelalte categorii de cheltuieli, astfel că activitatea economică a prestatorilor de servicii balnear se apropie în mod periculos de un blocaj.
Încercarea prestatorilor de reducere a nivelului cheltuielilor, într-o primă instanță, va însemna reducerea calității serviciilor oferite și implicit reducerea numărului de clienți. În mod sigur, diminuarea cheltuielilor cu forța de muncă va genera suspendarea contractelor de muncă ale salariaților sau disponibilizări masive, ce vor genera o presiune ridicată asupra bugetului de stat și o criză socială în zonele stațiunilor balneare. În scurt timp societățile care prestează serviciile de tratament balnear vor fi supuse unor efecte negative iremediabile.