Din cuprinsul articolului
Tumorile pe creier pot fi atât benigne, cât și maligne. În ceea ce privește incidența cancerelor care afectează creierul și sistemul nervos, acestea sunt pe locul 17 în topul bolilor maligne, iar în 2018 se înregistraseră aproape 300 de mii de cazuri noi.
Fie că este benignă, fie că este malignă, o tumoare cerebrală dă simptome în momentul în care exercită o presiune asupra țesuturilor din jur. Acestea pot fi dureri de cap, stări de rău, pierderea cunoștinței, momente de absență sau amorțeli în diverse zone din corp.
Vizita la medic este obligatorie, așa cum la fel de imperioasă este și monitorizarea regulată post-terapie pentru cancere. Se știe că anumite formațiuni maligne precum cele de plămâni, sân, colon sau de piele pot da metastaze cerebrale.
Cele mai frecvente tumori cerebrale operate sunt metastazele, alături de tumorile primare gliale.
Stresul, poluarea, interacțiunea permanentă cu dispozitive electronice sunt doar câteva dintre cauzele care pot determina apariția unor tumori la nivelul creierului.
Dan Benția, medic neurochirurg, ne prezintă 10 tulburări care pot atrage atenția unui posibil pacient sau unui membru din familia acestuia asupra existenței unei tumori cerebrale.
În cazul în care o persoană sesizează chiar și o treime din tulburările indicate mai sus, este indicat să se programeze URGENT la un control neurologic. Orice tumoare depistată în formă incipientă are mai multe șanse să fie extirpată cu succes. Astfel, pacientul va putea avea o șansă reală la o viață normală.
O regulă importantă pentru a trata cu succes tumorile maligne este ca acestea să fie evaluate și abordate în cadrul unei echipe complexe de medici. La ora actuală, tumorile cerebrale sunt tratate cu succes de către echipe formate din cel puțin 10 specialiști. Alături de oncolog, neurochirurgi, neurolog, radiolog și radioterapeut, extrem de importantă este prezența unui neuroanestezist.
Până la această oră, cauzele apariției tumorilor cerebrale nu sunt pe deplin înțelese, însă specialiștii menționează printre factorii de risc stresul, anumite obiceiuri alimentare, radiațiile electromagnetice, fumatul și alcoolul.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…