Tumorile cerebrale. Tratarea și vindecarea tumorilor cerebrale reprezintă astăzi una dintre cele mai mari provocări din medicina actuală.
Deși acestea nu sunt atât de frecvente precum alte tipuri de tumori, localizarea lor la nivelul celui mai important organ din corp le transformă într-o problemă de sănătatea care-și găsește rezolvarea doar datorită chirurgilor cu experiență și tehnologiei care asistă profesioniștii pe tot parcursul procesului de diagnosticare și extirpare.
“Tumorile de la baza craniului sunt cele mai dificile și de succes cazuri. După cum știți, în urmă cu 20 de ani, aceste tipuri de tumori nu puteau fi rezecate total. După progresele făcute în domeniul neurochirurgiei destinate bazei craniului, astăzi, rata de succes a rezecțiilor a crescut la peste 90 la sută, iar mortalitatea este mai mică de un procent. Iar rata de morbiditate a intervenției este de 6,7 procente ceea ce reprezintă un progres remarcabil”, afirmă Prof. Dr. Necmettin Pamir, președintele Academiei Mondiale de Chirurgie Neurologică, unul dintre cei mai buni neurochirurgi din lume care operează tumori cerebrale în cadrul spitalelor ACIBADEM.
La ora actuală, cele mai frecvente tumori benigne cerebrale sunt meningioamele, cu o proporție de peste 30 la sută din totalul de tumori beningne. Însă acestea sunt depășite ca frecvență de glioame, tumori cerebrale maligne.
“Durerea este cel mai important simptom. Dacă un pacient are o durere de cap persistentă, pe care nu a mai avut-o înainte, o durere zilnică, o durere cu presiune, care apare mai ales dimineața, atunci situația aceasta ar trebui să-l alerteze. Apoi, episoadele de vomă, mai ales dimineață ar trebui să pună pe oricine pe gânduri. Schimbările de personalitate sunt de asemenea semnale importante, la fel și tulburările de vedere. Deseori, tumorile apar în jurul nervului optic și duc la tulburări de vedere”, descrie tabloul simptomelor care ar trebui să aducă pacienții la un consult medical specializat, Prof. Dr. Necmettin Pamir.
De altfel, specialistul care face parte din elita mondială a neurochirurgilor se ocupă frecvent de astfel de cazuri grave, printre pacienți numărându-se și mulți români. Principalul scop al chirurgiei tumorilor cerebrale este rezecarea acestora într-o proporție cât mai mare. Prof. Dr. Necmettin Pamir spune că tumorile benigne trebuie rezecate în întregime și că la ora actuală, rata de rezecție totală pentru meningioame este de peste 90 la sută. Dincolo de experiența medicilor, un mare avantaj în tratarea tumorilor cerebrale în reprezintă evaluarea intraoperatorie cu ajutorul rezonanței magnetice.
“Din 2004, avem rezonanța magnetică intraoperatorie 3 Tesla. Cum o utilizăm? După rezecția tumorii, facem rezonanța magnetică intraoperatorie și dacă ne dăm seama că au rămas resturi tumorale, continuăm rezecția și verificăm apoi tot prin aceeași metodă, iar dacă este totul în regulă, închidem operația. Înainte, când nu aveam această tehnologie și constatam după ce închideam pacientul că mai sunt resturi tumorale, nu mai puteam face nimic. Acum, rata de rezecței totale a crescut mult datorită rezonanței magnetice intraoperatorii, iar acest lucru are un impact deosebit asupra ratei de supraviețuire a pacientului. Și tot intraoperator, putem vizualiza fibrele nervoase. Aceasta înseamnă că dacă trebuie să rezecăm o tumoră dintr-o zonă care controlează funcții vitale din corp, putem să ocolim circuitele nervoase importante și să nu le afectăm. Acest lucru scade rata de morbiditate a intervențiilor chirurgicale complicate”, descrie beneficiile rezonanței magnetice intraoperatorii neurochirugul de top.
O altă tehnologie folosită cu succes în tratarea tumorilor cerebrale este și Gamma Knife.
“În departamentul nostru de neurochirurgie, folosim Gamma Knife pentru că în ultimii 30 de ani, s-a dovedit că acuratețea Gamma Knife este mult mai bună decât cea a Cyber Knife. Atât Gamma Knife cât și Cyber Knife realizează o iradiere focalizată, iar aceste tehnologii sunt folosite pentru a scădea riscul de recidivă a tumorii sau pentru a iradia resturi de tumoră care nu au putut fi rezecate. Succesul tratamentului depinde de localizarea tumorii și de deficitul neurologic. La ora actuală, putem diagnostica tumori cerebrale în stadii incipiente, înaintea apariției deficitelor neurologice. Asta pentru că avem peste tot aparate de rezonanță magnetică și le folosim ori de câte ori ni se adresează pacienți cu dureri de cap sau alte simptome. Incidența tumorilor cerebrale nu s-a modificat, dar le diagnosticăm mai des, pentru că speranța de viață a crescut. Acum, diagnosticăm mai des tumori benigne precum meningioamele sau leziuni cerebrale metastatice. Asta pentru că metodele de tratament precum chimioterapia și radioterapia au crescut speranța de viață a pacienților cu cancere primare care în timp, pot da metastaze cerebrale”, afirmă președintele Academiei Mondiale de Neurochirurgie.
Din păcate, deocamdată, tumorile cerebrale nu pot fi prevenite. Însă diagnosticul precoce și tratamentele din centrele performante de neurochirurgie pot asigura supraviețuirea pe termen lung și chiar vindecarea, în funcție de tipul de tumoare și de localizare.
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…
Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…
Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…
Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…