Tulburarea de depersonalizare

V-ați simțit vreodată profund deconectat de la dvs. sau de la mediul înconjurător, ca și cum ați fi detașat de corpul dvs. sau de mediul înconjurător? Cei mai mulți dintre noi am simțit acest lucru la un moment dat în viața noastră sau ocazional, atunci când suntem suprasolicitați sau stresați.

Cu toate acestea, unii oameni experimentează acest fenomen în mod recurent și într-o asemenea măsură încât este extrem de stresant și interferează cu funcționarea zilnică. Se numește depersonalizare sau, în termeni de diagnostic formal, tulburare de depersonalizare-derealizare (DPDRD).

Frecvent ignorată și adesea diagnosticată greșit, această afecțiune mintală este un tip de tulburare disociativă. Mai frecventă decât s-ar putea crede, afectează aproximativ 2,5 % din populație, conform estimărilor cercetării.

Prea adesea, cei care se pot confrunta cu depersonalizarea nu sunt conștienți de acest lucru.  Pot trece luni sau ani înainte de a obține un diagnostic adecvat. Senzația de detașare în acest fel vă poate diminua calitatea vieții.

Iată ce este depersonalizarea, cum să o recunoașteți și ce se poate face pentru a o trata.

CE ESTE TULBURAREA DE DEPERSONALIZARE-DEREALIZARE?

Termenul „depersonalizare” a fost inițial inventat în 1898. În 2013, tulburarea de depersonalizare a fost clasificată ca un tip de tulburare disociativă și denumită „tulburare de depersonalizare-derealizare”.

Depersonalizarea descrie o formă de disociere, care se caracterizează printr-un sentiment de deconectare sau detașare, în special de sine (comportamente, senzații corporale, emoții) sau de propria identitate. Fenomenul a fost descris ca fiind senzația că te afli în afara corpului tău și că urmărești evenimentele.

În strânsă legătură cu depersonalizarea, sentimentul de detașare sau o percepție alterată se poate extinde și la mediul înconjurător, ceea ce se numește derealizare. În cazul derealizării, mediul înconjurător poate fi perceput ca fiind distorsionat vizual, lipsit de viață, gol sau oniric. Atunci când o persoană suferă de DPDRD, ea poate experimenta unul sau ambele aspecte ale disociației.

Un episod de depersonalizare poate dura minute, ore sau zile. Tulburarea de depersonalizare-derealizare este de obicei diagnosticată atunci când o persoană experimentează o progresie cronică, neîntreruptă a simptomelor care durează luni sau ani, iar simptomele sunt asociate cu probleme semnificative la locul de muncă, la școală sau cu funcționarea socială.

Tulburarea de depersonalizare-derealizare este de obicei diagnosticată atunci când o persoană experimentează o progresie cronică, neîntreruptă a simptomelor care durează luni sau ani, iar simptomele sunt asociate cu probleme evidente la locul de muncă, la școală sau cu funcționarea socială.

În prezent, există o lipsă de înțelegere, recunoaștere și tratament pentru această afecțiune, astfel încât este important să notăm câteva distincții suplimentare definitorii ale tulburării.

În primul rând, o persoană este conștientă că are simptomele.

Deși sentimentele sunt de „irealitate”, persoana este foarte mult în realitate.

În plus, simptomele nu sunt explicate mai bine de o altă tulburare de sănătate mintală, cum ar fi schizofrenia, tulburarea de panică, tulburarea depresivă majoră, tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), stresul sau alte tipuri de tulburări disociative. Simptomele nu se datorează nici efectelor fiziologice ale substanțelor (droguri, alcool sau medicamente) sau unei alte probleme medicale.

Simptomele tulburării de depersonalizare pot începe în copilăria timpurie, dar vârsta medie la care un individ experimentează pentru prima dată tulburarea este de 16 ani. Mai puțin de 20% din cazuri încep să experimenteze simptome după vârsta de 20 de ani și doar 5% peste vârsta de 25 de ani. Simptomele apar rar peste vârsta de 40 de ani.

Fără a înțelege tulburarea, unele persoane vor face presupuneri inexacte. Acestea pot purta în liniște o teamă că nu există cu adevărat sau că au leziuni cerebrale sau își pierd mințile. Este nevoie de o medie de 7-12 ani pentru ca o persoană să primească un diagnostic corect de DPDRD.

Care sunt cauzele principale ale depersonalizarii?

Nu se stie exact ce anume cauzeaza aceasta tulburare de depersonalizare. Ceea ce stie insa este ca stresul sau frica pot duce la declansarea unui episod.

Traumele din copilarie sau alte experiente ori evenimentele care provoaca stres emotional sau traume severe au mai fost si ele asociate cu simptomele specifice depersonalizarii. De asemenea, au fost identificati o serie de factori care cresc riscul unei astfel de tulburari. Lista acestora include:

• anumite trasaturi de personalitate, ca tendinta de a evita sau nega situatiile dificile sau dificultatea de adaptare la astfel de situatii;
• traumele severe, ca experimentarea unui eveniment traumatic sau a unui abuz, indiferent de modul de participare, directa sau indirecta;
• stresul sever;
• depresia severa si prelungita;
• anxietatea cu atacuri de panica;
• consumul de droguri recreationale.

Cum se manifesta depersonalizarea?

Simptomele depersonalizarii pot varia de la o persoana la alta, dar, de obicei, includ:

• senzatia ca observi din exterior propriile ganduri, sentimente sau chiar parti ale corpului;
• senzatia ca nu esti cel care controleaza vorbirea sau miscarile tale;
• senzatia ca bratele, picioarele sau intreg corpul sunt distorsionate, prea mari sau prea mici;
• o amorteala a simturilor sau reactiilor la lumea din jur;
• senzatia ca propriile amintiri ori emotiile asociate cu acestea nu sunt de fapt ale tale.