Categories: Stil de viaţă

Tudor Gheorghe: Tratamentul care îl ține în formă. Îl face două ori pe an

Din cuprinsul articolului

Tudor Gheorghe: Tratamentul care îl ține în formă. Îl face două ori pe an și se simte excelent. Iată ce povestește cunoscutul și îndrăgitul artist.

Tudor Gheorghe, în vârstă de 77 de ani, a vorbit despre tratamentul prin care se menține într-o formă extraordinară și de invidiat și a spus ce face de două ori pe an pentru a-și ascunde cât mai bine vârsta.

„Rețetă? Nu cred că am așa ceva! Însă, prefer să pun accentul pe muncă și seriozitate. Și mai există încă un amănunt.

De două ori pe an, o dată vara, o dată la sfârșitul toamnei sau la începutul iernii, merg la Techirghiol. Împachetările cu nămol și toate tratamentele de această zonă deosebită au un efect special asupra mea.

Fac asta de câțiva ani buni! Inclusiv acum, la finele lunii iulie, tot aici sunt, la Techirghiol!”, a declarat Tudor Gheorghe, pentru playtech.ro.

În plus, celebrul cântăreț a mai explicat că trebuie să ai o anumită condiție fizică pentru a susține spectacol și spune că nu se consideră deloc o vedetă.

„Nu-mi permit să leșin pe scenă”

„Eu mă consider un om serios, nu o vedetă. Ca atare, nu-mi permit să leșin după două melodii, pe scenă, ca să zic așa! Nu mă pot fâțâi câteva minute și apoi sala să realizeze că nu pot cânta așa cum o fac de obicei!”, a mai spus Tudor Gheorghe.

Dacă în perioada pandemiei de COVID-19 mulți artiști s-au plâns că viața le-a fost dată peste cap, Tudor Gheorghe a profitat din plin de fiecare moment și spune că nu s-a plictisit deloc.

„Mă întreabă lumea cum suport. Ei bine, pentru mine, un tip care timp de 230-250 de zile pe an bântuie prin țară, prin turnee, statul acasă a fost o binecuvântare.

Da, domnule, am stat acasă! Am scris, m-am odihnit, am visat, am gătit, m-am relaxat, am făcut sport, nu m-am plictisit nicio secundă. Tot se vaită mulți că se plictisesc. Cum să te plictisești? Citește, fă ceva! Oamenii lipsiți total de fantezie se plictisesc.

Eu am atâtea lucruri de făcut!

Dacă ăștia o țin tot timpul așa, să avem masca pe figură, eu mă și văd cântând cu masca pe figură. Îmi place ca idee. Toată orchestra cu mască… Viorile mai merg, dar fac o gaură în mască să câte ăla la oboi? Doi la mână – spectacolele mele nu sunt sponsorizate.

Pe mine mă ține publicul care mă cinstește cu prezența. Ori dacă tu vii și îmi faci mie ordine, îmi spui că nu mai pot să intre decât 100 de inși, cum plătesc eu orchestra de lângă mine?”, a declarat Tudor Gheorghe într-un interviu pentru Marius Tucă, în urmă cu doi ani.

 

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

5 minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

15 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

35 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: