Din cuprinsul articolului
Medicul Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă cu privire la o serie de aparate din casele românilor care se pot dovedi fatale dacă nu sunt utilizate sub un control strict.
Astfel de aparate includ încălzitoarele de spațiu alimentate cu ulei, împreună cu sobele pentru gătit și cuptoare. Cu aceste aparate, poluanții cu combustie pot fi eliberați direct în interiorul locuinței. În plus, dacă alte tipuri de aparate, cum ar fi grătarele cu gaz sau generatoarele portabile, sunt utilizate în mod necorespunzător în interiorul casei, atunci există riscul unor niveluri ridicate de monoxid de carbon.
„Intoxicația cu monoxid poate fi letală! Trei copii au fost ieri la un pas de moarte. Monoxidul de carbon este un ucigaș tăcut în sezonul rece.
Ce trebuie să știi (să faci) în astfel de intoxicații: prevenție, diagnostic și primul ajutor. Asta până când legea Ciuhodaru privind predarea noțiunilor de prim ajutor în școlile din România va fi adoptată de parlamentari.
O familie întreagă din Țibana, trei copii de 10, 15 și 16 ani și mama lor, a ajuns la spital. Copii au prezentat pierderea stării de conștiență și convulsii după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon din cauza unei sobe fără acumulare de căldură, care avea coșul de evacuare al fumului tras prin peretele casei, cu tiraj mic și care funcționa deficitar în condiții de vânt. Intoxicația cu monoxid poate fi letală!
Ce trebuie să știți:
- Copiii sunt primii și cel mai sever afectați. Gravitatea e influențată de concentrația de gaz de toxic și de durata expunerii.
- Se produc prin inhalarea de gaze toxice produse de surse de încălzire (cu deficiențe) lăsate nesupravegheate (mai ales pe durata nopții!).
- Simptomele sunt extrem de variate și nespecifice: dureri de cap, greață, vărsături, astenie, vertij, tulburări de echilibru, respirație dificilă, puls accelerat, somnolență, convulsii, comă.
Primul ajutor constă în principal în scoaterea pacientului din mediul toxic și administrarea de oxigen dar fără a pune salvatorul în pericol:
- Sunați la 112 și solicitați ajutor de urgență.
- Nu încercați niciodată să salvați o persoană intoxicată fără să-i anunțați mai întâi pe alții.
- Evacuați gazele toxice. Deschideți larg ferestrele sau ușile.
- Verificați dacă este sigur să intrați și
- Evitați gazele inflamabile. Nu utilizați instalația electrică și nu aprindeți vreun chibrit/bricheta (risc de incendiu sau explozie)
- Respirați de câteva ori înainte de a intra. După ce intrați încercați să vă țineți respirația. Țineți o batistă udă la nas și la gură
- După ce ați salvat persoana de pericol, verificați și monitorizați căile respiratorii ale persoanei, respirația și pulsul. Puteți administra oxigen (antidot) sau analeptice respiratorii. Dacă este necesar începeți manevrele de resuscitare.
!!! Chiar dacă persoana pare a se simți perfect, solicitați ajutor medical
Rețineți!!! Avertizăm, din nou, asupra necesității verificării periodice a surselor de încălzire:
- Numărul acestor intoxicații se menține îngrijorător de mare (tratăm cel puțin 100 de cazuri anual) mai ales că
- Majoritatea factorilor de risc ai acestui tip de intoxicații pot fi controlați și corectați (un alt motiv pentru introducerea educației pentru sănătate și a noțiunilor de prim ajutor ca materie obligatorie de studiu în toate școlile din România, așa cum prevede proiectul meu de lege).
- Cazurile din urban sunt de opt ori mai numeroase față de cele din rural, probabil datorită utilizării necorespunzătoare a aragazului sau a centralei de apartament drept sursă de încălzire.
- În mediul rural o atenție crescută trebuie acordată sobelor de lut crăpate sau improvizate precum și modului în care acestea sunt folosite. Riscul de intoxicație crește atunci când se introduc prea multe lemne, cărbuni sau deșeuri vegetale, care scot fum și duc la acumularea de gaze în timpul nopții. (De aceea a stinge focul din sobă înainte de culcare înseamnă doar o minimă măsură de precauție menită să protejeze vieți.)
- Legea Ciuhodaru privind predarea noțiunilor de prim ajutor în școlile din România poate face diferența dintre viață și moarte. Sper să susțineți și acest demers”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru într-o postare pe rețelele sociale.