Din cuprinsul articolului
După o lungă perioadă de post, masa îmbelșugată de Crăciun aduce și o serie de probleme de sănătate, iar multe persoane ajung chiar la camera de gardă. Domnul doctor Tudor Ciuhodaru a explicat cum și când trebuie să mâncăm de sărbători.
„Dacă vreți să petreceți în familie sărbătorile de iarnă – Crăciunul și Anul Nou – și nu prin spitale, trebuie respectate câteva reguli simple, indiferent dacă ați postit sau nu, adaptată patologiei de bază. Adică nu dăm startul la supraalimentare de la primele ore ale dimineții.
O felie de ananas crud facilitează digestia
Este obiceiul ca după slujba de Crăciun toată lumea să se așeze imediat la masă. Mai bine așteptăm orele prânzului, iar alimentele trebuie introduse treptat, nu toate deodată. Adică putem începe cu o salată de crudități, o garnitură de legume făcute la grătar, asezonate cu friptură, o felie de ananas crud, nu din conservă. Astfel este facilitată digestia”, a explicat doctorul Tudor Ciuhodaru.
După perioada de post, reluați progresiv alimentația normală
În special persoanele care au ținut post trebuie să fie foarte precaute.
„După perioada de post, mai ales dacă aveți afecțiuni digestive cronice, încercați să reluați progresiv alimentația normală. Puteți începe cu brânzeturi, legume, fructe, carne de pasăre, urmate, în cantitate medie, de ciorbă și friptură”, a afirmat el.
Alimentele concentrate nu trebuie amestecate.
„Considerăm concentrat orice aliment, cu excepția fructelor şi legumelor. Așadar, friptura, sarmalele şi slănina nu se vor consuma la aceeași masă, ci separat. Trebuie asigurată cel puțin o jumătate de oră între felurile de mâncare, pentru a evita astfel senzația de suprasaturație sau sindroamele dispeptice”, a declarat dr. Tudor Ciuhodaru.
Beţi cu capul, nu cu stomacul.
Iar alcoolul trebuie consumat cu prudență.
„Beţi cu capul, nu cu stomacul. Beți mai ales în asociere cu mâncarea grasă specifică sărbătorilor noastre mai ales acum la sfârșit de an. Asta pentru a preveni pancreatitele, ulcerele, hemoragiile digestive, colicile biliare”, este sfatul medicului.
„Rezervați mai mult timp pentru a petrece în aer liber, faceți sport, mâncați mai puțină carne și grăsimi sau veţi fi nevoiţi să ţineţi cure de slăbire mai târziu”, a conchis el, potrivit agerpres.ro.