Din cuprinsul articolului
Tu știi ce conține, de fapt, un hot dog? InfoCons, adevărul din spatele aspectului.
În ciuda faptului că este unul dintre cele mai apreciate gustări, hot dogul nu este benefic pentru sănătate. Opinia generală este aceea că, la prima vedere, prima vedere, hot-dogul pare o alternativă buna, conținând doar 4 ingrediente: pâine, crenvurște, ketchup și mustar.
Cu toate acestea, nu toată lumea știe ce conține, cu adevărat, un hot dog. iar adevărul i-ar putea determina pe mulți să renunțe la plăcerea de a-l mânca.
Potrivit studiilor InfoCons pe baza etichetelor produselor ce alcătuiesc hot-dogul, este prezentată o centralizare a numericului de aditivi, a cantității de sare și a cantității de zaharuri, astfel încăt consumatorii să consume și să achiziționeze în cunoștință de cauză.
„Hotdogul este o masă pe care o cumpărăm pentru a o mânca dimineața, la serviciu, când mergem la picnic. Sperăm cu toții ca această masă să fie una sățioasă, dar și sănătoasă.
Însă, citind eticheta sau urmărind testele comparative InfoCons, putem vedea că într-o astfel de masa se găsesc chiar și 27 E-uri.
Haideți să citim eticheta, să alegem în cunoștință de cauză și să votăm produsele pe care cu adevărat dorim să le cumpărăm!”, a atenționat Sorin Mierlea, președinte InfoCons.
Numericul aditivilor alimentari regăsiți într-un hot-dog poate ajunge până la 27.
Cantitatea de sare dintr-un hot-dog poate ajunge până la 14,9 g.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 2.5 milioane de decese ar putea fi prevenite dacă nivelul de consum global al sării ar scădea până la cantitatea recomandată de 5 grame/zi. Astfel, cu un singur hot-dog depășim cantitatea de sare recomandată pe zi cu până la 200%.
Cantitatea de zaharuri regăsită într-un hot-dog, poate ajunge până la 32,53 g.
Înainte de a consuma un hot-dog, haideți să ne informăm!
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…