Trucuri prin care scapi de dependenţa de zahăr

În aparitia dependenţei este implicată dopamina – unul dintre principalii neurotransmiţători de la nivelul sistemului nervos. Consumul excesiv de zahăr determină creşterea nivelului de dopamină. Potrivit cercetatorilor, după o lună în care zahărul este consumat zilnic, structura creierului se modifică, adap­tân­du-se creşterii progresive de dopamină. Creierului începe să-i placă dulcele şi se­cretă mai mulţi receptori ai dopaminei. Astfel se intră într-un cerc vicios: cu cât nivelul dopaminei este mai mare, cu atât creşte nevoia de zahăr.

Pentru a scăpa de această dependenţă, dieta şi stiulul de viaţă joacă un rol important:

–         Primul pas în acest scop este evitarea zahărului rafinat;

–         Reducerea consumului de sare şi de lactate, deoarece ambele cauzează pofta de dulce;

–         Consumarea alimentelor bogate în proteine;

–         Ceaiul de fenicul, anason şi rădăcină de lemn dulce stabilizează nivelul glicemiei;

–         Merele, anghinarea, sfecla, rădăcina de brusture, legumele cu frunze verzi şi carofii dulci, reduc pofta de dulce;

–          Include în dietă alimente sau suplimente de vitamina D şi Omega 3, deoarece potrivit unui studiu, atunci cand nivelul de vitamina D este scăzut, hormonul care conferă senzaţia de saţietate nu functionează, astfel că vei simţi nevoia să mănânci tot timpul. Acizii graşi Omega 3 sunt implicaţi în funcţionarea normală a celulelor creierului şi în controlul insulinei;

–         Odihneşte-te suficient: când suntem obosiţi, folosim adesea zahărul ca sursă de energie.

,,Odată ce ai scăpat de dependenţa de zahăr vei avea mai multă energie, vei fi mai sănătos, starea emoţională va fi îmbunătăţită şi nu vei mai simţi pofta de dulce,” explică Brigitte Mars autoarea cărţii Addiction Free Naturally.

 

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

17 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

47 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: