Sari la conținut

Trucuri ca să mâncați mai multe fructe

Beautiful young woman. Isolated over white background

Fructele sunt pline de vitamine, nu îngraşă, uşurează digestia şi satură repede. Cu toate acestea, puţini români mănâncă cinci fructe pe zi, asa cum ar fi sănătos. Unii pentru că nu sunt dispuşi să-şi schimbe obiceiurile alimentare, alţii din lipsă de timp sau pentru că au un acces mai greoi la astfel de produse. Doctorii români avertizează că obiceiurile alimentare greşite, excesul de carne şi de grăsimi, cauzează colon iritabil. Mai bine de 20% dintre tineri suferă de dureri abdominale, diaree ori constipaţie.

Medicii reamintesc ce rol important joacă fructele în uşurarea digestiei, prevenţia cancerului, în combaterea efectelor nocive ale fumatului şi vă arată cum puteţi să vă puteţi obişnui să le mâncaţi mai des.

1. GUSTAŢI FRUCTE DE CÅTE ORI
AVEŢI OCAZIA

Fie că vă aflaţi în recepţia unui hotel sau în propria casă, nu ezitaţi să mâncaţi fructe dacă acestea vă sunt la îndemână. Aşa cum la recepţia unui hotel sunteţi, uneori, întâmpinaţi cu fructe, tot aşa ar trebui să se întâmple şi acasă. „Puneţi în camera de zi un coş cu fructe, astfel încât acestea să vă fie accesibile“, sugerează gastroenterologul Alina Popescu.

2. ÎNLOCUIŢI PRĂJITURILE CU
SALATA DE FRUCTE

Multe persoane se plâng că nu au cum să mănânce fructe, de vreme ce iau masa mai mult în oraş. Acesta însă nu este un motiv demn de luat în seamă. Dacă sunteţi în această siutaţie, puteţi cere la desert salată de fructe în loc de îngheţată sau prăjituri. Acelaşi lucru îl puteţi face dacă sunteţi un împătimit al fast-foodurilor. Pe lângă hamburgeri, nu uitaţi să comandaţi un măr ori o salată.

3. PE LÅNGĂ MESE, SERVIŢI GUSTĂRI

Fiecare om ar trebui să servească cinci mese pe zi. „Trei mese principale şi două gustări. Aceste două gustări ar trebui să constea în fructe“, spune medicul gastroenterolog Alina Popescu.

4. ORIENTAŢI-VĂ SPRE PRODUSELE
DE SEZON

Cumpăraţi fructe de sezon, pentru că sunt mai ieftine. „În special persoanelor cu colesterolul crescut le recomand să adopte această strategie“, adaugă medicul Alina Popescu. Un consum crescut de fructe previne bolile cardiovasculare, cancerul de colon şi întăreşte sistemul imunitar, ceea ce le este de folos în special fumătorilor.

5. ÎNTOCMIŢI CORECT LISTA DE
CUMPĂRĂTURI

Din lista de cumpărături cu care mergeţi la supermarket nu trebuie să lipsească fructele. „Mai bine cumpăraţi mere decât ciocolată“, sugerează medicul Alina Popescu.

6. MÅNCAŢI VARIAT: CRUDE, USCATE
ORI DIN CONSERVĂ

Nu mâncaţi acelaşi fruct în fiecare zi. Dacă vă plictisiţi să le gustaţi mereu în stare crudă, încercaţi să le adăugaţi în mâncare. Unele tipuri de carne şi brânzeturi pot fi combinate cu fructe. La fel şi salatele. Şi fructele uscate ori din conserve pot fi o variantă. În locul desertului bazat pe dulciuri, este de preferat salata de fructe. Preparaţi-o mai des, nu doar la ocazii. Sucurile naturale de fructe, de asemenea, aduc vitamine. Cafeaua de dimineaţa poate fi înlocuită uneori cu un fresh de portocale preparat în casă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel