Categories: Ştiri sănătate

Trucul banal cu care Minodora a reușit să scape de surplusul de kilograme. În doi ani a slăbit 40 de kilograme

Minodora a uimit cu ambiți sa de a scăpa de surplusul de kilograme, ajungând la dieta la care visa. Acum, celebra cântăreață se poate lăuda cu forme armonioase, mâncând absolut tot ce își dorește. Aceasta a mărturisit trucul care o ajută să își mențină kilogramele.

Deși nu a mai fost în atenția presei de ceva vreme, Minodora nu s-a simțit dată la o parte, ci mai degrabă avantajată și asta pentru că a reușit să câștige timp pentru a apărea transformată total în fața camerelor, așa cum și-a dorit mereu: a slăbit 40 de kg: „Toate doamnele și domnișoarele mă întreabă cum am slăbit”.

Dieta, sportul și masajul – cheia unei siluete de invidiat

„Fac și sport și masaj pentru că nu e nicio frumusețe să slăbești și să rămână surplus de piele, însă este foarte greu pentru că eu am dat foarte multe kg jos, de la 100 de kg sunt la 62 acum, merg spre 60 de kg. Operația de tăiere de stomac nu este o operație ușoară, să știți! Este o frustrare în permanență pentru că nu mai poți mânca, mănânci foarte puțin. Dacă mănânci încontinuu așa cum am mâncat eu, din nou ți se mărește (n.r stomacul) și din nou te îngrași.

Trebuie știut foarte clar, că și cu această tăiere de stomac, dacă nu ai reguli și nu păstrezi niște limite, te reîngrași automat, este ca un balon de elastic. Dacă știi că nu ești conștiincios și nu respecți anumite lucruri, nu te opera de stomac!”, a spus Minodora la Acces Direct în urmă cu ceva timp.

„MĂNÂNC ABSOLUT ORICE”

„Vreau să le povestesc fetelor că eu mănânc absolut orice, inclusiv slănină afumată cu ceapă și cu pâine, pentru că îmi place, eu sunt bănățeancă. Mănânc absolut orice, inclusiv dulce, dar cantitățile mele sunt foarte mici, foarte, foarte mici, atât cât să îmi fac pofta și totodată din Italia, nu din România, folosesc niște picături care mi-au tăiat pofta de mâncare și de dulciuri. Cred că acest lucru m-a ajutat foarte tare”, spune Minodora.

Minodora respectă orele fixe pentru fiecare masă

„Cam da! Trei mese pe zi, fără nicio gustare. În loc de gustări poate un iaurt de fructe sau lichide. Ultima oră de masă, în weekend, este mai târzie, dar la ora 20 sunt mâncată deja. Totdeauna mănânc la micul dejun ceva, dar repet, cantitățile de mâncare sunt mici. Când spun sunt mici, sunt mici! Maximum cinci guri”, mai adaugă Minodora.

„Făcând acest lucru de un an și jumătate, de pe 14 februarie, chiar este un an și nouă luni, aproape doi ani, stomacul se obișnuiește”, mai spune artista.

A făcut operație de micșorare a stomacului

„În 2017 am făcut operația, adică acum trei ani de zile am făcut operația de stomac. Am slăbit cu operația 15 kg și după un an și jumătate m-am îngrășat opt/nouă kg. În momentul în care am văzut că încep să mă reîngraș și să nu am niciun rezultat cu stomacul operat, tăiat, am hotărât să diminuez total cantitățile de mâncare și m-au ajutat aceste picături care mi-au tăiat pofta”, povestește Minodora.

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

19 minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

49 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

59 de minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: