Trei reguli de care copiii au nevoie ca să crească echilibrați

Nu vă pedepsiți odraslele fără să le oferiți o explicație și nu recurgeți la violență decât dacă vreți să vi se știe de frică, dar să nu vă mai iubească. Înainte de toate, acceptați faptul că micuții nu sunt perfecți

Tirania părinților sau, dimpotrivă, prea multă libertate din partea acestora, pot dăuna în egală măsură unui copil, dar specialiștii spun că există și o a treia cale, care necesită însă răbdare și tact.
Fundația unei relații sănătoase între părinți și copii se clădește, în primul rând, pe înțelegerea faptului că adulții reprezintă o “matriță” pentru cei mici și că regulile sunt o dovadă de iubire. „Nu le putem impune copiilor reguli pe care noi nu le respectăm: interdicția de a bea sucuri acidulate sau de a consuma anumite alimente, spălatul pe dinți seara, fumatul, limbajul folosit etc”, explică Monica Burcea, psihoteraput și trainer formator.
Orice încercare de a seta reguli, arată aceasta, ar trebui să se facă la masa tratativelor, împreună cu copiii, indiferent dacă este vorba de stabilirea orelor de somn sau a timpului petrecut la televizor: „Este indicat să existe o relație pozitivă cu copilul, pentru a crește șansele ca acesta să accepte și să înțeleagă motivele pentru care i se limitează comportamentul. Este mai dificil să influențăm un copil în permanență criticat și admonestat”.

Iată câteva modalități prin care îi puteți câștiga pe cei mici de partea dumneavoastră:

1. Investiți timp pentru copii-model

Dincolo de jucării sau gadget-uri, copiii au nevoie de atenția părinților. La maturitate, clipele petrecute împreună se vor transforma în amintiri plăcute, sedimentând relația. „La vârste mici aceste nevoi sunt de atenție, de participare activă la jocuri, nu doar supraveghere și prezență pasivă. La vârste mai mari acestea sunt de comunicare, de afecțiune verbală și fizică. Apreciați verbal, printr-o îmbrățișare sau printr-o mângâiere toate micile realizări: un desen, notele bune la școală, faptul că a făcut curățenie, că și-a făcut un nou prieten, etc”, este sfatul specialistului.

2. Libertatea cultivă încredere în forțele proprii
Și independența ar trebui să fie o constantă în relația părinte-copil. Acesta din urmă va căpăta încredere în forțele proprii și se va responsabiliza. „Comportamentele care încurajează acumularea propriilor experiențe sunt înscrierea la diferite cursuri, sporturile, taberele, școlile de vară, excursiile cu colegii, diverse sarcini pe care copilul le poate primi în gospodărie. Această independență nu trebuie însă oferită nici în cantități mari, deoarece copilul se poate simți expus sau însingurat”, mai arată psihoterapeutul Monica Burcea.
Probleme pot apărea, totuși, chiar și acolo unde adulții au procedat ca la carte, și tocmai aceste puncte de cotitură pot rupe sau întări mai mult o relație. Este vital ca părintele să nu se erijeze
într-un judecător. „Nevoia de independență poate uneori să-i împingă pe copii și pe adolescenți către a experimenta fumatul, afilierea la grupuri diverse, absența de la școală, etc. Toate acestea trebuie aduse în discuție cu diplomație, fără a reproșa. Explicați-i care pot fi consecințele pe termen lung și asigurați-l că aveți încredere în capacitatea lui de a alege. Pe de altă parte, nu interveniți mereu în disputele copiilor, pot găsi singuri resursele pentru a le aplana”.

Fără abuzuri: violența are efect de bumerang

Cum vă impuneți, concret, autoritatea în fața copiilor? Păstrându-vă calmul, este sfatul expertului, care arată că violența instaurează frica, dar duce la pierderea iubirii și a respectului față de tată sau mamă: „Pălmuirea, închiderea în cameră, țipetele sau șantajul emoțional de genul «mi-ai mâncat zilele», pot părea că dau rezultate pe moment, însă nu fac decât să îl depărteze sufletește pe copil. Acesta ajunge să își perceapă părintele ca pe un inamic și va fi tentat să procedeze la fel cu cei de vârsta lui”.
Pedepsele și criticile sunt un rău necesar, cu condiția să fie însoțite și de explicații. „Dacă v-a supărat, faceți-i cunoscut faptul că vă rănește. Un părinte care-și arată suferința nu este un părinte slab, dimpotrivă. Fraze precum «Ești pedepsit! Fără discuții!» nu lasă loc aflării motivelor pentru care copilul a ales să se comporte într-un anume fel. Oferiți-le șansa de a greși sau de a face excese. Altminteri, copiilor le va fi teamă ulterior să își asume răspunderi pentru că ar putea greși”, este de părere psihoterapeutul.
O strategie greșită de a face educație sunt și cuvintele grele, descurajante, spuse la supărare.  „Nu vei face nimic în viață!” sau „Îmi aduci numai necazuri!” sunt expresii care depersonalizează copiii. Dacă părintele nu îl încurajează și nu îl ajută să treacă peste necazuri, copilul foarte greu va găsi un alt sprijin constructiv”, conchide specialistul Monica Burcea.

”Este indicat să existe o relație pozitivă cu copilul, ca el să accepte motivele pentru care i se limitează comportamentul. Este dificil să influențăm un copil în permanență criticat”. Monica Burcea, psihoterapeut