Majoritatea evenimentelor cardiace ar putea fi prevenite prin controlul factorilor de risc, dintre care cei mai cunoscuţi sunt fumatul, sedentarismul şi consumul excesiv de grăsimi. Puţini ştiu însă că afecţiunile cardiovasculare pot fi provocate şi de deshidratare și de boli cu transmitere sexuală.
NU DORMI SUFICIENT
Un studiu din 2010, efectuat de cercetătorii de la Şcoala de Medicină West Virgina pe mai mult de 30.000 de persoane, a arătat că cei care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte au un risc mai mare de a face boli de inimă.
De exemplu, femeile de peste 60 de ani care dorm în jur de cinci ore pe noapte au un risc dublu de a dezvolta boli cardiovasculare faţă de cele care se odihnesc suficient. „Lipsa somnului duce la rigidizarea arterelor, situaţie care favorizează bolile de inimă”, atrage atenţia conf. dr. Florin Mitu,cardiolog.
BEI PREA PUȚINĂ APĂ
Prostul obicei de a nu bea suficientă apă se poate dovedi cu adevărat periculos, mai ales pe timpul verii. „Prin deshidratare scade tensiunea arterială şi se îngroaşă sângele, ceea ce creşte riscul de atac de cord. În plus, se pot agrava bolile de inimă deja existente”, adaugă cardiologul.
FACI SEX NEPROTEJAT
Chlamydia, o infecţie cu transmitere sexuală, care afectează atât bărbaţii, cât şi femeile, poate inflama arterele. „Inflamaţia pe care o provoacă Chlamydia poate duce la agravarea aterosclerozei şi, implicit, la infact miocardic”, precizează specialistul.
Printre cele mai cunoscute cauze ale bolilor de inimă se numără fumatul, alimentaţia bogată în grăsimi, carne roşie şi sare, consumul de alcool şi sedentarismul. „Din cauza fumatului se pot forma cheaguri de sânge care blochează fluxul sanguin de la nivelul inimii şi creierului şi care contribuie la formarea plăcii de colesterol de pe pereţii arterelor”, spune cardiologul Florin Mitu, care mai recomandă să reduceţi consumul de alimente de origine animală. „Ar trebui ca doar 10% din dietă să conţină alimente ce provin de la animale. Carnea servită de trei ori pe zi este un pericol”. Medicul recomandă, de asemenea, să faceţi mişcare cel puţin o oră pe zi.
Horoscopul runelor pentru săptămâna 18-24 noiembrie, interpretat de Mihai Voropchievici, anunță o perioadă cu emoții…
Datele referitoare la pensionare în România relevă o schimbare semnificativă în dinamica populației active și…
Mihai Voropchievici a identificat cei mai romantici nativi din zodiac, subliniind caracteristicile lor unice în…
Adriana Bahmuțeanu a fost implicată într-un scandal în Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, la mormântul…
Igor Cauciuc este un cunoscut interpret de muzică populară din Republica Moldova, originar din Rîșcani…
Vești bune pentru părinții ai căror copii au nevoie de investigații imagistice medicale în Vestul…