Din cuprinsul articolului
Primim mereu sfaturi cu ce nu ar trebui să facem imediat ce am mâncat. Există cu adevărat activități de care ar trebui să ne ferim să le realizăm după ce am mâncat. Iar motivele sunt mai mult decât surprinzătoare, potrivit Livestrong. Mai multe studii ne spun ce activități nu trebuie să le facem după ce mâncăm și de ce.
Deși nu ne-am aștepta, anumite obiceiuri pe care le avem după ce mâncăm pot avea unele consecințe.
1. Spălatul pe dinți
Consumul de alimente bogate în carbohidrați face ca anumite bacterii să se formeze în gură. Acest tip de bacterii atacă smalțul, așa că perlajul dinților, imediat după consumul unor astfel de alimente, poate ajuta la prevenirea formării acestor bacterii.
Dar, de obicei, vrem să evităm să ne spălăm pe dinți imediat după ce am mâncat ceva acid, precum citricele, sau după ce am savurat un pahar de vin bun. În acest caz, există o fereastră de 30 de minute după masă, când ar trebui să evităm să ne spălăm pe dinți, deoarece asta poate deteriora smalțul. În schimb, experții recomandă, ar fi bine să ne periem dinții înainte de a mânca alimente acide și să bem un pahar cu apă după aceea.
2. Un pui de somn
Există tot felul de discuții despre faptul că mâncatul, seara târziu, duce la îngrășare. Un lucru este cert: a trage un pui de somn imediat după masă nu aduce niciun beneficiu organismului, mai ales dacă vrem să scăpăm de arsurile la stomac. Potrivit experților de la Clinica Mayo, ar trebui să așteptăm cel puțin trei ore după masă, inclusiv după o gustare, înainte de a ne culca. Și asta pentru că digestia ar trebui să aibă loc în timp ce stăm pe verticală, și nu la orizontal. Dacă stăm întinși, nu mai avem gravitația care lucrează în favoarea noastră pentru a ajuta alimentele și acidul din stomac să continue să coboare. În schimb, alimentele și acidul ajung înapoi în esofag și astfel ne plângem de veșnicele arsuri gastrice.
3. Exercițiile fizice și înotul
Sfatul primit de la mama, să nu intrăm să înotăm după ce am mâncat, se dovedește a fi unul bun, dar nu din motivele pe care le credeam. Mulți credeam că o baie în mare, după masă, nu este bună pentru că suntem mai obosiți și riscăm să ne înecăm. Chiar dacă, da, digestia are nevoie de sânge pentru a funcționa corect, există suficient pentru ca organismul să digere ce am mâncat. Dar, potrivit Clinicii Mayo, ideea de a face exerciții fizice sau a fi mai activ după masă, nu e una bună dacă dorim să evităm să avem probleme la stomac sau crampe musculare. După o masă copioasă, este bine să așteptăm trei până la patru ore înainte de a face mișcare. Dacă am luat doar o gustare, ar trebui să așteptăm una sau două ore.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…