Categories: Stil de viaţă

Trei aliați ai organismului care ne ajută să facem față cu bine trecerii la ora de iarnă

În ultimul sfârșit de săptămână din această lună, în noaptea dintre 29 și 30 octombrie, vom trece la ora de iarnă. Ziua de duminică va avea, astfel, 25 de ore și va fi cea mai lungă zi din an. După trecerea la sezonul rece și acomodarea cu schimbarea de temperatură, organismul nostru trebuie să treacă acum printr-o nouă provocare, și anume o perioadă mai lungă din zi în care va fi privat de lumina naturală.

Organismul nostru trece printr-o perioadă de tranziție, fapt ce se resimte asupra dispoziției și stării noastre generale. Cele mai frecvente reacții sunt oboseala accentuată, irascibilitate, anxietate, tulburări de somn, nivel crescut de stres, lipsă de energie, disconfort general, dureri de cap și chiar dereglări hormonale. Schimbarea orei poate, de asemenea, intensifica problemele celor care suferă de depresie și boli cardiace. Toate aceste modificări în ritmul nostru biologic necesită o perioadă de timp de adaptare. Iar pentru a depăși aceste stări, nutriționiștii recomandă odihnă și o alimentație bogată în fructe și legume, cu un aport ridicat de elemente nutritive.

„Trecerea la ora de iarnă și schimbarea orei de trezire reprezintă factori de stres pentru organismul nostru. Deși este un proces care în situații normale necesită o perioadă relativ scurtă de acomodare, de maximum  o săptămână, este important ca această adaptare să fie sprijinită printr-un program de odihnă corespunzător, o alimentație echilibrată și o activitate fizică susținută, pentru a ne ajuta să reintrăm în formă într-un timp cât mai scurt”, spune dr. Corina Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Fructele oleaginoase, surse bogate de vitamine și minerale

Fructele oleaginoase sunt surse bogate de vitamine și minerale, ce asigură un nivel crescut de energie al organismului. Acestea conțin uleiuri și grăsimi sănătoase și au un aport nutritiv extraordinar, de aceea sunt un aliment ideal în această perioadă a anului. Eventualele stări de iritabilitate și de oboseală generate de schimbarea orei pot fi diminuate datorită conținutului ridicat de magneziu pe care oleaginoasele îl conțin. De asemenea, magneziul este un foarte bun stimulent pentru funcționarea normală a sistemului imunitar. Serotonina eliberată prin anumite fructe oleaginoase, precum nucile, are un rol extrem de important pentru buna noastră funcționare fizică și psihică. Se recomandă ca oleaginoasele precum migdalele, fisticul, nucile caju și cele braziliene, castanele, nucile sau alunele să fie consumate în formă cât mai naturală, fără a interveni termic asupra lor și fără a le adăuga alte ingrediente, cum ar fi sarea.

Berea, consumată moderat, poate combate problemele legate de somn și contribuie la starea de bine a organismului

Berea este o băutură cu multiple calități, în special datorită faptului că este fabricată din ingrediente 100% naturale. Cerealele sunt ingredientele de bază ale berii și o îmbogățesc cu vitaminele de tip B, precum niacina (B3), riboflavina (B2), piridoxina (B6) și acidul folic (B9), care ne ajută să facem față mai bine schimbărilor din bioritmul nostru. Totodată, în combinație cu alte ingrediente din compoziția berii, precum vitamina B2 și acidul nicotinic, hameiul contribuie la o instalare mai rapidă a stării de somnolență, prin relaxarea vaselor de sânge, ceea ce induce somnul. În plus, datorită hameiului, berea conține antioxidanți care alături de vitaminele B redau o stare de bine organismului și contribuie la întărirea sistemului imunitar. Beneficiile pentru organism ale acestei băuturi, aportul de vitamine, fibre și nutrienți pot apărea însă doar atunci când este consumată cu moderație. Un consum moderat de bere înseamnă 330 ml/zi în cazul femeilor și 660 ml/zi în cazul bărbaților, cu o concentrație alcoolică de maxim 5%.

Vitamina C direct din kiwi și ardei gras roșu

Vitamina C redă energia organismului pe durata întregii zile, întărește sistemul imunitar și ajută la absorbția fierului, un mineral vital pentru transportul oxigenului și al substanțelor nutritive în corp. În plus, vitamina C este un aliat de nădejde al organismului în sezonul rece, pentru prevenirea răcelilor, dar și pentru combaterea oboselii, stresului, depresiei sau episoadelor de insomnie, cu precădere în momentul în care organismul nostru duce lipsă de lumină naturală. În topul celor mai bogate surse de vitamina C se află kiwi și ardeiul gras roșu, care au un conținut de vitamina C mai mare decât o portocală.

Recent Posts

Călin Georgescu, mesaj după rezultatele exit-poll: „Astăzi, prin candela aprinsă a speranței, a renăscut curajul de a fi român”

Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…

4 ore ago

George Simion, mesaj după rezultatele exit-poll: „Revendicăm intrarea în turul doi. Suntem cea mai mare amenințare pentru acest sistem”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…

5 ore ago

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll: „Cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație”

Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…

5 ore ago

Mesajul Elenei Lasconi după ce sondajele exit-poll o plasează pe locul 2. „Eu nu mă tem de nimic! Dragi români, nu mă lăsați singură”

Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…

5 ore ago

Horoscop 25 noiembrie. Leii și Vărsătorii reușesc să pună bani deoparte pentru zile negre

Horoscop 25 noiembrie.  Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…

6 ore ago

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul 2

Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…

6 ore ago

Citeste si: