Categories: Stil de viaţă

Trecerea la ora de iarnă. Când se schimbă ora și cum ne afectează sănătatea?

Ora de iarnă 2021 în România vine cu un interval diferit faţă de anul trecut. Schimbarea orei se face de două ori pe an, în martie şi octombrie. În martie trecem la ora de vară, atunci când ceasul se dă cu o oră înainte, în timp ce în octombrie se trece la ora de iarnă, atunci când ceasul se dă cu o oră înapoi.

Trecerea la ora de iarnă

Astfel, ora de iarnă 2021 se va produce, în acest an, în noaptea de 30 spre 31 octombrie, atunci când ora 04.00 va deveni ora 03.00.

 

 

 

Ora de iarnă 2021, în ultima zi din octombrie, în România

Ora de iarnă este considerată ora standard, astfel că diferenţa dintre ora oficială a României şi UTC (Coordinated Universal Time – n.r. ora universală) este de două ore în perioada orei de iarnă şi de trei ore în perioada orei de vară.

Ziua de 31 octombrie 2021 va avea 25 de ore și va fi cea mai lungă zi din an.

După trecerea la sezonul rece și acomodarea cu schimbarea de temperatură, organismul nostru trebuie să treacă acum printr-o nouă provocare, și anume o perioadă mai lungă din zi în care va fi privat de lumina naturală.

Cum ne afectează sănătatea trecerea la ora de iarnă?

Trecerea la ora de iarnă afectează funcționarea metabolismul. Din acest motiv apar perturbări ale somnului și ale ritmurilor circadiene. Schimbarea orei afectează modul în care dormim, iar tiparul de somn poate fi reglat în aproximativ 5-7 zile.

Trecerea la ora de iarnă are efecte asupra somnului

Schimbarea orei are repercursiuni și asupra pshicului. Oamenii au probleme când vine vorba de acomodarea la un nou stil și durează câteva zile până când trecerea de la ora de vară la cea de iarnă este acceptată de organism 100%.

Mulți oameni sunt dezechilibrați de temperaturile reci și zilele prea scurte. Unii devin apatici, în timp ce alții răcesc sau au probleme cu stomacul.

În prima săptămână după schimbarea orei este posibil să aveți probleme cu somnul și ar putea să apară stări de oboseală, anxietate, irascibilitate și tulburări de concentrare.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: