Din cuprinsul articolului
Sunteți pregătiți să dați ceasurile înainte cu o oră? La noapte, trecem la ora de vară, ceasurile fiind date înainte. Ora 3:00 devine ora 4:00, o metodă care are drept scop ca oamenii, companiile și instituțiile să facă economie de energie.
Potrivit RRA, schimbarea orei are, însă, și urmări asupra sănătății multor persoane și, de aceea, și în Uniunea Europeană s-a propus renunțarea la acest sistem.
Potrivit Time and Date, oboseala provocată de pierderea unei ore poate fi destul de deranjantă în sine, dar pentru unele persoane, schimbarea orei poate avea consecințe mult mai grave.
Un studiu suedez a constatat că riscul de a suferi un atac de cord crește în primele trei zile ale săptămânii după trecerea la ora de vară.
Se crede că oboseala indusă de schimbarea orei este cauza principală a creșterii numărului de accidente de circulație în lunea care urmează după ce ceasul este dat înainte.
În zilele de luni de după trecea la ora de vară s-au înregistrat mai multe accidente la locul de muncă, iar rănile au fost mai grave în comparație cu celelalte zile de luni.
Fenomenul a fost, de asemenea, legat de avorturi spontane pentru pacientele care au făcut fertilizare in vitro.
Pierderea unei ore de lumină naturală după-amiaza după ce se dau ceasurile înapoi la ora standard poate declanșa boli mintale, inclusiv tulburarea bipolară și tulburarea afectivă sezonieră (SAD), cunoscută și sub numele de depresie de iarnă.
Un studiu danez a constatat o creștere de 11% a cazurilor de depresie după schimbarea orei. Cazurile s-au diminuat treptat după 10 săptămâni.
Un studiu australian a constatat că ratele de sinucidere la bărbați au crescut în zilele de după schimbarea orei de primăvară și de toamnă.
Chiar dacă perturbarea ritmului circadian poate avea unele efecte grave, majoritatea studiilor au constatat că acestea trec în zilele care urmează după schimbarea orei.
Facebook a constatat că, în urma schimbării, mai multe persoane se declarau mai „obosite” decât într-o zi de luni normală. Cu toate acestea, mulți utilizatori Facebook au raportat, de asemenea, că se simțeau „fericiți” – poate un efect al serilor mai lungi, scrie sursa.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…