Din cuprinsul articolului
Travaliul prematur, explicat de un medic ginecolog. Ce înseamnă, cauze, simptome, factori de risc și complicații.
Este bine-cunoscut faptul că, în mod normal, o sarcină durează 37 până la 42 de săptămâni. Putem vorbi de o naștere prematură în momentul în care travaliul începe înainte de 37 de săptămâni, dar după 20 de săptămâni de gestație.
Aproximativ 12% din toate nașterile au loc prematur, conform Colegiului American de Obstetricieni și Ginecologi (ACOG). Dintre acestea, aproximativ jumătate au avut loc după travaliu prematur. Travaliul prematur nu duce întotdeauna la naștere.
Uneori se oprește de la sine (aproximativ 30% din cazuri) sau răspunde la tratamentul pentru oprirea sau încetinirea progresului acestuia. Aproximativ 90% dintre femeile care intră în travaliu prematur nu nasc în termen de șapte zile de la începerea acestuia.
Dr. Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, explică ce înseamnă travaliul prematur și care sunt cauzele care îl produc.
„Travaliul prematur se poate declanșa între săptămânile 20 și 37 de sarcină și poate duce la naștere prematură, lucru pe care nu-și-l dorește nicio viitoare mămică. Riscurile unei nașteri premature diferă în funcție de vârsta gestațională la care are loc nașterea. Astfel, cu cât vârsta gestațională este mai mică, șansele de supraviețuire sunt mai mici.
Un copil născut prematur poate prezenta dificultăți de respirație din cauza imaturității plămânilor, hemoragie intracraniană, acumulare de lichid în creier, tulburări de vedere, auz sau gastrointestinale, apnee, probleme neurologice sau chiar paralizie cerebrală”, precizează dr. Silviu Iștoc.
Simptomele începerii travaliului prematur
Semnele și simptomele travaliului prematur includ:
Travaliul prematur poate afecta orice sarcină. Cu toate acestea, mulți factori au fost asociați cu un risc crescut de travaliu prematur, inclusiv:
Complicațiile travaliului prematur includ nașterea unui copil prematur. Acest lucru poate crește riscul apariției unei serii de probleme de sănătate pentru copilul tău, precum o greutate mică la naștere, dificultăți de respirație, organe subdezvoltate și probleme de vedere. Copiii născuți prematur prezintă, de asemenea, un risc mai mare de paralizie cerebrală, dizabilități de învățare și probleme de comportament.
Travaliul declanșat prematur poate fi dificil de recunoscut. De aceea, vizitele periodice la medic în timpul sarcinii sunt absolut necesare pentru a te asigura că totul este în regulă.
Cine este dr. Silviu Iștoc, doctorul care salvează vieți nenăscute
Supranumit și doctorul care salvează viețile nenăscute, Silviu Iștoc este medic primar Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetală și Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă și la Clinica ProVita.
Cu o formare în Germania, Doctorul Silviu Iștoc s-a întors acasă, pentru a ajuta pacientele din România, să aducă pe lume copii sănătoși; mărturie în acest sens, stau numeroasele intervenții chirurgicale noninvazive facute, dintre care unele cu grad inalt de dificultate.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…