Categories: Ştiri sănătate

Traumatizant! O femeie a ajuns pe masa de operații, după ce a suferit arsuri de gradul 3, în timpul unui RMN

Traumatizant! O femeie a trecut printr-o experiență traumatizantă, în timpul unui RMN, la o clinică privată din Craiova.

Coșmarul femeii de 52 de ani a avut loc la finalul lunii februarie. Având dureri la o mână, aceasta a decis să meargă să își facă un RMN, la o clinică privată.

Traumatizant! O femeie a suferit arsuri de gradul 3, în timpul unui RMN

Din păcate, însă, în timpul examinării, însă, s-a ales cu grave arsuri de gradul 3 la umăr. Rana provocată de aparat a fost atât de adâncă încât a fost nevoie să fie operată de urgență.

„M-a întins pe acel pat suport ce este, mi-a pus aparatura pe partea stânga la umăr și apoi pe partea dreapta o centură. A început funcționarea aparatului, dar după vreo 5 minute, aparatul a început sa ardă foarte rău. Pe toată partea dreaptă”, spune pacienta.

În momentul în care i-a fost administrată substanța de contrast, pacienta i-a spus medicului că nu se simte bine, dar procedura a continuat.

Timp de mai multe zile, femeia a stat internată în clinica de Chirurgie Plastică de la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

Din cauza arsurii provocate de aparat femeia nu-și mai poate mișca brațul la capacitate maximă.

Femeia a obținut și un certificat medico-legal, din care rezultă că are nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale.

Acum, femeia și-a angajat un avocat și este hotărâtă să dea în judecată clinica privată din Craiova, pentru că, spune ea, în urma investigațiilor pe care le-a făcut, a aflat că și alți pacienți au trecut prin același coșmar.

Potrivit antena3.ro, reprezentanții clinicii spun că regretă incidentul și au deschis o anchetă internă.

Potrivit acestora, arsurile care apar în timpul investigațiilor RMN sunt extrem de grave și sunt cauzate de faptul că pacienții nu apasă la timp butonul de panică.

Recent Posts

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

27 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

37 de minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

57 de minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

o oră ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 ore ago

Citeste si: