Din cuprinsul articolului
Traumatismele oculare. Leziunile oculare sunt extrem de serioase și nu trebuie sub nicio formă neglijate. Acestea pot avea consecințe grave asupra vederii și pot duce chiar la pierderea acesteia. Este important să căutați imediat ajutor medical atunci când aveți o leziune oculară pentru a evita complicații ulterioare. Nu încercați să tratați singuri leziunea, ci urmați sfatul medicului specialist pentru a beneficia de tratamentul adecvat.
Spre deosebire de o echimoză sau de o rană a pielii, un traumatism ocular este mult mai periculos, ochiul fiind un organ mic, cu componente care au un rol precis şi extrem de important.
„Următoarele simptome sunt alarmante în cazul unui traumatism ocular: fotofobia (adică intoleranţa la lumină naturală sau artificială), lăcrimarea abundentă, senzaţia de durere şi de prezenţă a unui corp străin la nivelul ochiului, înroşirea ochiului şi scăderea acuităţii vizuale. Şi modificarea aspectului zonei din jurul ochiului este un semnal de alarmă”, atrage atenţia medicul primar oftalmolog Claudia Moiceanu de la Europe Eye Hospital, citează Adevărul.
Mai ales în perioada Sărbătorilor, medicii tratează cazuri de contuzii oculare. Pistoalele cu bile, resorturile metalice, dopurile de la sticlele de şampanie, toate acestea se fac vinovate de lovituri la nivelul globului ocular. Acestea sunt traumatisme neperforante, care provoacă spargerea unor mici vase de sânge subconjunctivale, vizibile pe zona albă a ochiului. De multe ori, problema nu este una gravă, structurile ochiului rămânând intacte. Însă, după cum ne atrage atenţia medicul oftalmolog, dacă unda de şoc este puternică, ea poate afecta structurile interne ale ochiului, mergând până la cataractă traumatică sau până la dezlipire de retină.
„Inclusiv traumatismele craniene care nu au în aparenţă legătură cu ochiul pot avea răsunet asupra retinei, de aceea medicul oftalmolog examinează fundul de ochi şi în aceste cazuri”, explică medicul Claudia Moiceanu.
Riscul de cataractă traumatică este cu atât mai mare în caz de traumatisme perforante, în care un corp străin pătrunde în ochi. Acesta poate sparge capsula cristalinului, astfel că în interiorul capsulei pătrunde lichidul dintre cristalin şi iris, adică umoarea apoasă, şi astfel cristalinul îşi pierde transparenţa, devine alb.
Leziunea produsă de o petardă la nivelul ochiului este de două tipuri: pe de o parte, este vorba de o contuzie mecanică, iar pe de alta, de o arsură termică. Arsurile pot fi şi de origine chimică, produse la locul de muncă sau la domiciliu, cu produse de curăţare de tipul sodei caustice, amoniacului sau varului. „Majoritatea arsurilor chimice la nivelul ochiului sunt provocate de baze, iar efectele sunt mult mai grave decât în cazul acizilor”, ne spune medicul Moiceanu de la Europe Eye Hospital. Aceasta pentru că bazele au o penetrabilitate mai bună, putând afecta grav corneea şi conjunctiva.
Toate aceste accidente impun prezentarea la medicul oftalmolog, pentru tratament de urgenţă. Există şi situaţii în care traumatismele oculare sunt provocate de radiaţiile solare, când poate fi suficientă aplicarea de lacrimi artificiale la domiciliu.
Atunci când suferim un traumatism ocular, este recomandabil să fim văzuţi de un medic oftalmolog. Până la prezentarea la medic, în multe cazuri, primul gest este spălarea ochiului.
„În principiu, orice traumatism se tratează prin spălarea ochiului cu apă curată. Eventual se poate aplica şi o compresă sterilă lejeră”, recomandă medicul Claudia Moiceanu. Iar pentru a preîntâmpina aceste accidente, medicul ne recomandă tuturor să stăm departe, la propriu, de dopurile de şampanie.
Fructele se numără printre alimentele cu efecte ultrabenefice asupra organismului, care nu trebuie să lipsească…
Previziunile ANM se schimbă constant. Conform celor mai noi date, vremea va suferi schimbări radicale…
Multe femei asociază menopauza cu incapacitatea de a mai face copii, și este întrucâtva adevărat,…
Pacienții cu dizabilități din România expuși unui risc major de sănătate, în urma Deciziei controversate…
Pulsul normal în repaus este unul dintre cei mai importanți indicatori de sănătate cardiacă, utilizat…
Un test pentru demență simplu și rapid, care implică desenarea unui ceas analogic, ar putea…