Persoanele care suferă de anorexie și nu răspund la tratamentul obișnuit, pot fi tratate eficient prin implantarea unui peacemaker în creier.
Dispozitivul are rolul de a stimula zonele creierului responsabile cu simptomele specifice tulburării alimentare.
Până acum, această metodă a fost testată pe 6 pacienți, în cadrului unui studiu publicat în jurnalul medical The Lancet, însă experții o consideră foarte eficientă.
La nouă luni de la utilizare, jumătate dintre femeile care sufereau de anorexie severă au reușit să ia în greutate și simptomele au fost ameliorate, iar cealaltă jumătate a reușit să ajungă la o greutate stabilă.
Tehnica, denumită și stimularea în profunzime a creierului, a fost folosită cu succes de cercetătorii canadieni și în cazul bolnavilor de Parkinson și a celor care aveau dureri cronice.
Stimularea în profunzime constă în implantarea unor electrozi în anumite zone ale creierului care sunt apoi conectați la un nerostimulator asemănător unui peacemaker. Implantul este conectat la o baterie micuță implantată sub pielea pacientului la nivelul pieptului sau a abdomenului care generează semnale electrice pentru a stimula creierul.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…