Sari la conținut

Tratamentul pacienților cu COVID-19. Un medic de la ATI explică: Îl administrăm cel mai frecvent

Spital COVID-19

Tratamentul pacienților cu COVID-19. Protocolul care se aplică în mod constant pacienților internați și confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2.

Tratamentul pacienților COVID-19, explicat de un medic de la ATI. Dr. Laura Zarafin, medic primar ATI la Spitalul Colentina, a detaliat cu ce medicamente sunt tratați pacienții cu COVID-19.

Dr Laura Zarafin, medic primar ATI la Spitalul Colentina, descrie, într-o postare pe pagina sa de Facebook, ce protocol de tratament se aplică în mod constant pacienților pozitivi cu COVID-19. Iată ce scrie domnia sa:

„NU NEGLIJAȚI – Vitamina C, vitamina D3 și Zinc-ul. Terapia tuturor pozitivilor constă în anticoagulare. Anticoagulantul este administrat de rutină de italieni, chiar la cei asimptomatici (heparine cu greutate moleculară mică 1 mg / kg c la 12 ore când ai și factori de risc suplimentari) timp de 2 luni.

La cei cu simptome, internați în spital se folosesc antivirale (diferite în funcție de țară).

Azitromicina este preferată de aproape toți medicii, având în vedere și o oarecare acțiune antivirală și antiinflamatorie a acesteia.

Pentru cei cu forme severe, cu afectare bilaterală pulmonară, se asociază la anticoagulant, azitromicină și dexametazonă și anti IL 6 (dacă nivelul este crescut pe analize de sânge) sau anti TNF alfa sau anti IL 1 …

Alți medici, din SUA, recomandă administrarea de eliquis timp de 3 săptămâni după externare la cei cu forme medii / severe de boală.

ANTICOAGULAREA pare cheia, inclusiv la asimptomatici”, notează medicul primar ATI care lucrează într-un spital care tratează în acest moment exclusiv pacienți COVID.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel