Tratamentul care salvează viața celor cu atac cerebral. Dizolvă cheagul de sânge și restabilește circulația

Tromboliza intravenoasă este un tratament eficient în cazul unui atac cerebral ischemic, dacă este administrat în primele 4,5 ore de la debutul simptomelor, în absența contraindicațiilor.

Prin aceasta se poate obține o evoluție mai rapidă spre ameliorarea paraliziei, tulburărilor de vorbire sau a altor semne și se cresc șansele pacientului de a evolua fără sechele. Administrarea acestui medicament reprezintă tratamentul de elecție la momentul actual, pe plan mondial.

Accident vascular cerebral, tratament

Accidentul vascular cerebral ischemic se produce atunci când un vas de sânge de la nivelul creierului este blocat de un cheag, ducând la pierderea definitivă a țesutului cerebral din zona respectivă. Tromboliza constă în injectarea unei substanţe ce poate ajuta la dizolvarea cheagului de sânge format și la restabilirea circulației sangvine, astfel încât țesutul cerebral ischemiat să nu se mai necrozeze. Tratamentul se administrează în perfuzie, în decurs de o oră.

“În fiecare zi, numeroase persoane care au suferit un atac vascular cerebral ischemic pierd șansele de recuperare completă, deoarece nu ajung la spital în timp util pentru a primi acest tratament. Este esențial ca oamenii să recunoască simptomele unui AVC ischemic și să se prezinte într-un serviciu de urgență în primele 3 ore de la debutul său“, a explicat dr. Simona Novac, medic primar neurologie.

Simptome accident vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral este a doua cauză de deces în patologia cardiovasculară, la noi în țară, după infarctul miocardic. România se află pe locul 2 în Europa în ceea ce privește cazurile de deces și de infirmități (ex. handicap motor, demență) provocate de acesta. AVC ischemic reprezintă aproximativ 80 – 85% din totalitatea accidentelor vasculare cerebrale. De regulă, acesta se asociază cu ateroscleroza (depuneri de lipide pe pereții vaselor de sânge), fumatul sau afecțiuni cardiovasculare (precum hipertensiunea arterială și fibrilația atrială), diabet zaharat.

Simptomele unui AVC ischemic se pot instala brusc, în câteva secunde, sau se pot agrava treptat, în funcție de dimensiunea și localizarea cheagului de sânge. Acestea pot fi:

  • pareze și paralizii,
  • dificultăți de vorbire şi înțelegere,
  • tulburări de mers,
  • pierderea echilibrului şi a coordonării,
  • amorţeli,
  • tulburări de sensibilitate la nivelul feței și membrelor,
  • tulburări de vedere.

Cum te ferești de accident vascular cerebral

Printre măsurile de prevenţie care pot fi luate pentru a reduce riscul de accident vascular cerebral menţionăm: adoptarea unui stil de viaţă sănătos, renunţarea la fumat, controlul tensiunii arteriale şi al glicemiei.

Contraindicații tromboliză

Procedura de tromboliză intravenoasă este contraindicată anumitor categorii de pacienți, printre care cei cu patologie cerebrală preexistentă (istoric de hemoragie cerebrală, intervenție neurochirurgicală în ultimele 3 luni, tumoră cerebrală), patologie cardiovasculară (disecție de aortă, endocardită infecțioasă), patologie gastrointestinală (hemoragie gastrointestinală recentă, varice esofagiene, pancreatită acută, cancer gastrointestinal neoperat), pacienților cu coagulopatii, dar și celor care urmează anumite tratamente anticoagulante.

Recent Posts

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

5 minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

36 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

46 de minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

o oră ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Citeste si: