Din cuprinsul articolului
Un tratament ar putea salva anual viețile a jumătate de milion de copii, dacă ar fi prescris, atrag atenţia medicii în urma unui amplu studiu.
Bolile diareice, care în țările cu venituri ridicate nu reprezintă mai mult decât un inconvenient, sunt în schimb a doua cauză de deces la nivel mondial la copiii sub cinci ani.
Tratamentul însă nu este oferit la timp celor mici. Este vorba de soluțiile de rehidratare orală, indispensabile pentru a contracara pierderea de lichide la copiii mici care suferă de diaree, sunt adesea ignorate în favoarea antibioticelor mai scumpe, supraevaluate și adesea inutile.
Un studiu publicat în revista Science face lumină asupra acestei probleme și asupra unor posibile soluții, conform Mediafax.
Bolile diareice, care în țările cu venituri ridicate nu reprezintă mai mult decât un inconvenient, sunt în schimb a doua cauză de deces la nivel mondial la copiii sub cinci ani. Alături de pneumonie, ele sunt responsabile de 40% din decesele copiilor.
În țările cu venituri mici și medii, aceste infecții virale sunt legate de condițiile de igienă precare, de lipsa apei potabile și a unor instalații sanitare adecvate, precum și de alimentele contaminate. Pentru a trata copiii infectați, este esențial să le rehidratăm organismul: deshidratarea este una dintre problemele majore, mai ales în organismul delicat al copiilor.
Soluțiile de rehidratare orală (SRO) sunt preparate pe bază de zahăr (glucoză) și săruri minerale (sodiu, potasiu, clor și citrați) care se dizolvă în apă și care sunt recomandate de zeci de ani de către OMS pentru a combate deshidratarea cauzată de gastroenterita acută la copii.
Ele costă câțiva bănuți și, cu toate acestea, în țările în curs de dezvoltare, nu sunt adesea recomandate de medici, în ciuda eficienței lor recunoscute. În schimb, aceștia aleg să prescrie antibiotice, care nu sunt, însă, recomandate în cazul unei infecții virale cu rezolvare rapidă.
Potrivit noului studiu, remedierea acestei probleme ar putea salva 500.000 de vieți de copii cu vârsta sub 5 ani în fiecare an.
Cercetarea condusă de Neeraj Sood, expert medical în boli infecțioase și sănătate publică la University of Southern California, se referă la India, unde sunt concentrate cele mai multe cazuri de boli diareice pediatrice.
Expertul a identificat aproximativ 2.000 de medici din 253 de orașe cu medii socio-economice diferite din cele două state indiene Karnataka și Bihar și a trimis la cabinetele acestora actori deghizați în pacienți „standard” – tați care merg la medic pentru a-și trata fiul de doi ani care suferă de diaree virală.
Actorii au fost instruiți să se comporte în trei moduri diferite: cerând medicului sfaturi generale privind tratamentul care trebuie urmat, exprimând o preferință pentru soluția de rehidratare sau exprimând o preferință pentru antibiotice.
Experimentul a arătat că principalul obstacol în calea prescrierii sărurilor minerale este credința falsă a medicilor că acest tratament este nedorit de pacient (pentru că are un gust neplăcut sau pentru că nu este un medicament „adevărat”, spre deosebire de antibiotice). Această percepție pare să stea la baza a 42% din cazurile de neprescriere.
Echipa a constatat că, atunci când pacienții și-au exprimat preferința pentru soluțiile de rehidratare orală, prescrierea tratamentului a crescut cu 27%.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…