Categories: Ştiri sănătate

Tratamentele pe care orice țară trebuie să le asigure bolnavilor, indiferent de situație. OMS a reactualizat lista medicamentelor esențiale

Tratamentele esențiale! Organizația Mondială a Sănătății a reactualizat lista medicamentelor esențiale. Sunt acele tratamente pe care orice țară trebuie să le asigure bolnavilor, indiferent de situație.

Acest lucru va îmbunătăți accesul la terapii noi, care să salveze viața pacienților. Însă și de această dată România a rămas în urmă. Deși este promisă de mulți ani, deocamdată autoritățile din Sănătate nu au finalizat o asemenea listă. Între timp, bolnavii mor cu zile sau își găsesc salvarea în străinătate.

28 de medicamente noi pentru adulţi şi 23 pentru copii au fost incluse pe lista nouă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În total sunt 460 de produse considerate esenţiale, care nu ar trebui să le lipsească niciodată bolnavilor. Printre ele sunt imunoglobulina, medicamentele pentru boli cardiovasculare sau citostaticele necesare în oncologie.

Iar tratamentele noi pot face minuni pentru bolnavi, spun doctorii. De pildă, în cazul celor cu melanom avansat – un cancer care până de curând a fost incurabil – rata de supravieţuire a crescut până la 50%. Însă doar unele dintre aceste tratamente se găsesc în România.

Pe lista OMS au fost incluse şi terapii noi pentru tratarea cancerului de plămâni, de sânge sau prostată, noi anticoagulante pentru a preveni accidentul vascular – cerebral, medicamente biologice pentru afecţiuni inflamatorii cronice, cum ar fi artrita reumatoidă, dar şi 46 de teste genetice.

În 2016 lista OMS cu medicamente esenţiale a fost adoptată şi în România. Câteva luni mai târziu, în 2017 s-a renunţat la ea. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că de curând a fost stabilită o listă specifică României, care cuprinde 231 de tratamente. Când va intra în vigoare? Deocamdată nu se știe.

″Vom pune în dezbatere publică Ordinul de ministru prin care va fi aprobată această listă. Documentul va cuprinde și măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le are în vedere pentru asigurarea pieței cu aceste medicamente″, spun autorităţile din sănătate.

Pe lângă medicamentele noi, care sunt foarte scumpe, lista medicamentelor esenţiale cuprinde şi terapii ieftine. Mai mult de jumătate dintre acestea costă sub 50 de lei.

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

21 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

51 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: