Din cuprinsul articolului
O operațiune de amploare a polițiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale, alături de procurorii DIICT are loc marți, 4 iunie 2023. Sunt efectuate 31 de percheziţii în București, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Olt și Argeș, într-un dosar ce vizează două grupări infracţionale care ar fi exploatat persoane cu dizabilităţi sau vulnerabile.
Este vorba despre o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.
„Din cercetări a reieșit că, începând cu luna noiembrie 2020, în județul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere și exercitare de acte de violență fizică”, precizează Poliția Română.
Potrivit procurorilor, din 2021 și până în prezent, două instituții publice cu responsabilități în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociații mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidențial pentru persoanele adulte, cu handicap.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna noiembrie 2020, în județul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere și exercitare de acte de violență fizică.
De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată și prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ținerea acestora în stare de aservire față de membrii grupurilor infracționale organizate, în vederea obținerii de către liderii grupărilor și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.
Prejudiciul total estimat este de peste 5,2 milioane de lei.
Față de 15 martori a fost îndeplinită procedura legală de citare, aceștia urmând a fi audiați la sediul Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română.
Investigațiile în această cauză complexă au fost demarate ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
„În vederea completării probatoriului în cauză, au fost emise și puse în executare 26 de mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite, audierile urmând a se desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. Față de 15 martori a fost îndeplinită procedura legală de citare, aceștia urmând a fi audiați la sediul Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română”, mai arată sursa citată.
La unele dintre adresele vizate de percheziții, polițiștii Direcției de Investigații Criminale acționează împreună cu medici specialiști și asistenți medicali din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București, precum și personal medical de specialitate (inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor) din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență – Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și SMURD București, care asigură și suport logistic cu autospeciale pentru transport personal și victime multiple.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…