Pacienții neoplazici din România pot efectua tratamente cu radioterapie de ultimă generație, gratuite, în cadrul Centrului Oncologic Sanador (integrat Spitalului Clinic Sanador), cel mai mare centru specializat în diagnosticarea și tratarea cancerului din sistemul medical privat românesc, inaugurat în urmă cu două luni în capitală.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a alocat spitalului fondurile necesare pentru decontarea integrală a serviciilor medicale de radioterapie, prin Programul Naţional de Oncologie – Subprogramul de Radioterapie, realizat în regim de spitalizare de zi. Pacienții pot urma ședințe gratuite de radioterapie cu tehnici avansate de iradiere de tip VMAT, IMRT, dar și de radioterapie convențională 3D, în funcție de indicația medicală primită.
Radioterapia este aplicată în prezent la peste 50% din totalitatea bolnavilor de cancer, ca tratament curativ, independent sau în asociere cu intervențiile chirurgicale și tratamentele oncologice sistemice, în funcție de localizarea formațiunii tumorale și stadiul bolii. În România, mai mult de jumătate din pacienții pentru care tratamentul radioterapeutic este de o importanță critică nu beneficiază în timp util de acesta, din cauza deficitului de aparatură și de medici de specialitate.
“Capacitatea de radioterapie la nivel național în momentul de față este insuficientă, iar clinicile care oferă servicii decontate au deja liste de așteptare de câteva luni. Prin decontarea ședințelor de radioterapie în cadrul centrului nostru, sperăm să venim în sprijinul cât mai multor pacienți care au nevoie de acest tratament în cel mai scurt timp. La Centrul Oncologic Sanador, pacienții beneficiază de o gamă complexă de investigații și tratamente oncologice, acordate de medici de un înalt nivel profesional, într-un spital construit după ultimele standarde internaționale în domeniu“, a declarat dr. Laurentiu Bujor, Director Medical, Centrul Oncologic Sanador.
Centrul Oncologic Sandor este dotat cu ultimul tip de tehnologie de iradiere – 2 acceleratoare liniare TrueBeam și TrueBeam STX High Definition, produse de Varian, lider mondial în domeniu. Ambele echipamente oferă pacienților un tratament rapid de radioterapie, cu precizie ridicată și doze scăzute de radiații asupra țesuturilor sănătoase, reducând la minimum efectele secundare. În plus, departamentul este dotat cu computer tomograf 4D Philips Big Bore, care va permite să realizeze radioterapie cu funcție de sistem de “gating respirator” pentru stereotaxie pulmonară, tumori ale glandei mamare, pulmonare etc. Această tehnică este în curs de implementare în următoarea perioadă.
Centrul asigură pacienților o gamă complexă de servicii moderne și integrate de diagnostic, tratament al cancerului și urmărire post-terapeutică, pornind de la ambulator integrat, spitalizare de zi și continuă, oncologie medicală, radioterapie, brahiterapie, medicină nucleară, SPECT CT și terapie izotopică, PET CT (în curând) împreună cu cele mai performante echipamente și tehnologii medicale, aplicate de medici cu o bogată experiență în domeniu. Integrat Spitalului Clinic Sanador, noul centru oncologic dispune de bloc operator la standarde internaționale (fiecare sală de operație este dotată cu plafon cu flux laminar, având grad de asepsie 3-4, asigurând protecție totală împotriva infecțiilor intraspitalicești), anestezie și terapie intensivă, compartiment de primiri urgențe (24/24H) cu 18 linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.
Fiecare caz medical este analizat individual, de către o Comisie Oncologică Multidisciplinară (Tumor Board) alcătuită din medici cu experiență, din diferite arii medicale de interes (radioterapie, chirurgie oncologică, neurochirurgie, imagistică, anatomie patologică, nutriție etc.), cu scopul de a oferi pacienților soluții medicale personalizate, care să le asigure cel mai bun rezultat posibil.
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…