Sari la conținut

Tratament personalizat pentru pacienții oncologici. Medic: ”Rezultatele sunt nemaipomenite”

Sursă foto: Arhivă Doctorul Zilei

Andreea Catană, medic primar genetică medicală, a explicat cum ar putea un pacient oncologic, pe viitor, să fie tratat cu o terapie personalizată.

Medicul Andreea Catană a vorbit pentru DCNEWS despre anumite terapii inovatoare, care pot fi fi adaptate fiecărui pacient.

”Este foarte important de menționat că actualmente medicina ne permite aceste tratamente țintite molecular și probabil este încă mult spus terapii personalizate, probabil că vom ajunge și acolo, adică fiecare pacient cu tratament pentru el.

Deocamdată tratăm defecte genetice, care acum sunt depistate, la fel, prin niște testări de laborator și care ne permit să administrăm un tratament nu pentru boală în sine, ci pentru pacient și asta schimbă radical prognosticul evolutiv al pacienților.

Intervenim și pe parte de terapie. Deocamdată, aceste terapii se folosesc în stadiile avansate de boală, acolo unde s-au epuizat celelalte linii terapeutice.

Rezultatele sunt, din punctul nostru de vedere nemaipomenite și sperăm că aceste terapii țintite molecular, odată cu implementarea bordurilor moleculare, aceste discuții interdisciplinare, pe care le avem cu colegii noștri, să devină o practică medicală uzuală în oncologie”, a explicat medicul Andreea Catana, Medic Primar Genetică Medicală în cadrul clinicilor Regina Maria.

Două paciente cu cancer de sân pot evolua complet diferit

”Deci practic se pune în operă dictonul ”nu există boli, ci bolnavi””, a afirmat gazda dezbaterii, Val Vâlcu.

”Da, sunt de acord cu acest dicton”, a afirmat medicul.

”Exact așa cum l-ați denumit. Haideți să luăm un exemplu: două femei cu cancer de sân, ambele având 40 de ani, nu este tot una dacă una din ele are o mutație BRCA-1 sau un defect genetic, din acesta, născut, iar cealaltă s-ar putea să nu-l aibă.

Evoluția lor este total diferită și din perspectiva recidivei bolii, și din perspectiva profilaxiei, din perspectiva terapiilor țintite molecular.

Evident, există niște diferențe chiar pe același diagnostic histopatologic. De aceea și colegii noștri care lucrează pe partea de anatomie patologică folosesc testări complementare, pentru că actualmente încercăm să clasificăm patologia oncologică în subtipuri moleculare.

Nu este suficient să ne uităm doar la nivel celular, trebuie să ne uităm și în celulă, pentru că am observat că sunt diferențe care au o valoare foarte mare în prognosticul pacientului, mai ales într-un stadiu avansat de boală”, a mai spus dr. Catana.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel