Din cuprinsul articolului
Tratament pentru creșterea imunității. În plină epidemie de gripă, autoritățile cât și medicii atrag atenția populației că măsurile preventive sunt obligatorii. Avem nevoie să ne creștem imunitatea pentru a preveni îmbolnăvirile.
În această perioadă, pacienții așteaptă mai mult de două ore pentru a fi consultați, pentru că spitalele de boli infecțioase sunt aglomerate din cauza creșterii numărului de persoane cu viroze respiratorii.
În acest context, medicul Monica Pop ne oferă astfel o rețetă pentru a preîntâmpină riscurile de îmbolnăvire.
„Se ia o lună. Riscurile de îmbolnăvire vor fi mult mai mici”, spune aceasta.
Rețeta este alcătuită dintr-o combinație între vitamine și alimentație sănătoasă.
„Tratament pentru creşterea imunităţii – Proxilaxia îmbolnăvirii
Recomandare:
Dr. Monica Pop: „Aproape toată populaţia are deficit de vitamina D3 şi e mult mai expusă la îmbolnăviri”
Totul, o lună.
Apoi, continuaţi cu Vitamina D3 minimum 2-3000u zilnic, permanent. Şi, anual măcar (dacă nu la 6 luni), faceţi o determinare. Valori normale 30-100.
Aproape toată populaţia are deficit de Vitamina D3 şi astfel e mult mai expusă la contaminări sau îmbolnăviri (orice).
Nu uitaţi să mâncaţi o proteină înainte de a ieşi din casă (ou, brânză, şuncă) pentru ca mecanismul de apărare să fie în „acțiune”!
Astfel, şansele de îmbolnăvire vor fi mult, mult mai mici!”, scrie dr. Monica Pop, pe Facebook.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…