Categories: Ştiri sănătate

Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: Este de opt ori mai eficient decât chimioterapia

Carmen Harra a prezentat rețeta unui tratament naturist pentru cancer. Purifică organismul și opreşte modificarea celulelor în celule canceroase.

Carmen Harra, celebra clarvăzătoare a vedetelor, este adepta unui stil de viață sănătos și consumă, zilnic, o lingură dintr-un macerat pe care îl consideră o minune.

În vârstă de 65 de ani, Carmen Harra alege un stil de viață sănătos, echilibrat și consumă doar alimente sănătoase. În plus, clarvăzătoarea a renunțat de ani buni la carne.

„Eu nu mănânc carne de peste 25 de ani, deloc. Mi-am schimbat regimul pe vegetale. Trebuie din când în când şi puţin dulce, deşi cel mai mare duşman al organismului este zahărul. Greşeala pe care o facem noi e că mâncăm compulsiv, în exces, când suntem stresaţi sau emoţionaţi, mâncâm orice când venim de la serviciu.

Şi eu m-am luptat infiorător să dau jos kilogramele

Am avut cu peste 20 de kilograme în plus. Am eliminat pastele, pâinea, toate dulciurile, uleiurile, care contribuie la numărul de calorii. Grăsimea e foarte rea pentru organism, produce colesterol, arteroscleroză, probleme de inimă… Problema e că oamenii nu se iubesc pe ei. Dacă şi-ar schimba starea de spirit şi-ar schimba viaţa şi ar trăi mai mult”, a spus Carmen Harra, la Antena Stars.

Carmen Harra a prezentat şi reţeta unui macerat cu puteri miraculoase, pe care îl consumă în fiecare dimineaţă, pentru a se menţină sănătoasă.

Carmen Harra: Este de opt ori mai eficient decât chimiotarapia

„Am învăţat asta de la Dalai Lama. Luaţi două lămâi întregi, le stoarceţi într-un pahar, se pun peste 4 linguri de miere de albine, o lingură de bicarbonat de sodiu, 4 căţei mari de usturoi tocat. Totul se pune 7 zile la macerat şi se ia zilnic, dimineaţa, o linguriţă.

Macerat cu puteri miraculoase. El cel mai bun tratament naturist pentru cancer. Purifică organismul şi opreşte modificarea celulelor în celule canceroase. Este de opt ori mai eficient decât chimiotarapia. Eu aşa trăiesc şi nu am avut niciodată vreo problemă. În viaţă trebuie să previi, nu să aştepţi să ţi se întâmple”, a mai spus scriitoarea.

Recent Posts

Predicția noului Nostradamus pe care nimeni nu este pregătit să o audă: de ce ar putea izbucni al Treilea Război Mondial

Parapsihologul de origine braziliană Athos Salomé, supranumit „noul Nostradamus”, i-a surprins pe internauți cu profeții,…

8 minute ago

CTP: „Acest Călin Georgescu este mai periculos decât Simion”

CTP consideră că independentul Călin Georgescu este „mai periculos decât Simion înprostirea oamenilor”. „Ce să…

37 de minute ago

România iși alege președintele: Surpriză alarmantă pentru UE

Analistul ucrainean Serhi Herasimciuk, director executiv adjunct al Consiliului de politică externă "Prisma ucraineană", a…

47 de minute ago

4 zodii trec prin momente grele la începutul lunii Decembrie. Va fi haos, însă până la sfârșitul anului reușesc să întoarcă soarta în favoarea lor

Luna decembrie nu va începe fără probleme pentru toate semnele zodiacale. Unii se vor confrunta…

o oră ago

Anunț important de la ministrul Energiei: Se dau ajutoare de căldură

Anunț important de la ministrul Energiei. Ajutorul pentru căldură este de 750 lei, însă nu…

2 ore ago

Vești pentru toți românii care consumă peste acest număr de kilowați la curent

Vești pentru toți românii care consumă peste acest număr de kilowați la curent. Ministrul Sebastian…

2 ore ago

Citeste si: