Din cuprinsul articolului
Tratament cu imunoterapie decontat. Pacienţii cu cancer de vezică urinară din România au de acum acces la un tratament pe bază de imunoterapie. Această soluție terapeutică, dezvoltată de compania Roche, este compensată prin Programul Național de Oncologie.
Ultimele decenii au avut progrese modeste în identificarea de noi soluții terapeutice pentru cancerul de vezică urinară, tratamentul fiind limitat la chimioterapie, dar dezvoltarea imunoterapiei din ultimii ani a adus o șansă reală pentru acești pacienți.
„Apariţia imunoterapiei în tratamentul cancerului de vezică urinară a creat oportunitatea unei gestionări mai bune a pacienţilor cu acest tip de cancer. Avantajele pe care le aduce sunt legate în primul rând de o eficacitate crescută şi o toxicitate redusă. Pentru pacient, este un tratament foarte bine tolerat, se administrează mult mai uşor, iar rezultatele sunt foarte promiţătoare”, spune Dr. Cristina Oprean, medic primar oncolog, Asociația Oncohelp Timișoara.
În plus, pentru a veni în sprijinul acestor pacienţi, Roche România a realizat, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), ghidul „Carcinomul urotelial – Cum să înţelegi mai bine boala”, menit să-i ajute pe pacienţi să înţeleagă mai bine cu ce se confruntă, care sunt manifestările afecţiunii, care sunt opţiunile de tratament sau unde pot găsi consiliere specializată. Ghidul este disponibil şi în variantă electronică, pe invingemcancerul.ro.
„Pacienţii cu cancer de vezică urinară au o serie de nevoi speciale. Ratele de vindecare sunt încă modeste, în primul rând pentru că între 25-50% dintre pacienţi sunt diagnosticaţi în stadii avansate, unde supravieţuirea scade foarte mult. Cu atât mai mult mă bucur că aceşti pacienți nu au rămas uitaţi şi că au în sfârşit acces la cele mai noi tratamente, precum cele cu imunoterapie oncologică. Acest ghid al pacientului pe care îl lansăm astăzi vine în completarea acestor veşti bune şi reprezintă un sprijin în plus şi speranţă oferită acestor pacienţi”, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Imunoterapia funcționează prin întărirea sistemului imunitar care poate astfel să combată eficient cancerul. Imunoterapiile aduc soluții terapeutice pentru pacienți cu tipuri de cancer cu o rată a supraviețuirii redusă sau fără alternativă terapeutică.
„Imunoterapia este o soluţie pentru a readuce cancerul de vezică urinară din zona uitării în zona inovaţiei medicale. În acest tip de cancer, impactul bolii asupra calitatii vietii pacienților este foarte mare. De aceea, pentru medici, obiectivul principal al tratamentului este să ajutăm pacienţii să îşi trăiască viaţa cât mai liberi de povara bolii, iar imunoterapia ne ajuta în acest sens”, spune Dr. Amedeia Niţă, medic primar oncolog, Spitalul Municipal Ploieşti.
În România, trăiesc în prezent peste 18.000 de persoane diagnosticate cu cancer de vezică urinară (carcinom urotelial), în timp ce 2.400 de cazuri noi sunt depistate în fiecare an.
Cancerul de vezică urinară în România (2017)
Date epidemiologice |
|
Profilul pacienţilor |
|
Factori de risc |
|
Semne şi simptome |
|
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…