Categories: Stil de viaţă

Trăsătura fizică pe care o au doar bărbații buni la pat. Semnul potenței

Dacă vrei să știi cum se descurcă un bărbat în pat, tot ce trebuie să faci este să te uiți la gâtul lui.

Un studiu recent realizat de cercetătorii turci a concluzionat că bărbaţii care au gâturile groase au un risc crescut de a dezvolta disfuncţii erectile, comparativ cu bărbaţii care au gâturile subţiri.

„Circumferinţa gâtului ar putea fi o nouă componentă a sindromului metabolic manifestat în cazul disfuncţiei erectile. Noi am sugerat că o circumferinţă a gâtului de peste 35 de centimetri poate prezice disfuncţia erectilă în pacienţii care suferă de sindromul metabolic”, au relatat autorii studiului.

Sindromul metabolic se referă la o combinaţie de mai multe tulburări care, atunci când apar împreună, cresc riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare şi a diabetului.

Potrivit specialiştilor de la Mayo Clinic, bărbaţii care suferă de disfuncţie erectilă nu sunt capabili să aibă erecţie în timpul actului sexual. Disfuncţia erectilă poate fi cauzată de diferiţi factori biologici sau psihologici printre care se numără şi obezitatea, lipsa de exerciţii fizice, fumatul, consumul de alcool sau de droguri şi stresul. De asemenea, ea este cea mai comună problemă sexuală identificată în rândul bărbaţilor.

Oamenii de ştiinţă de la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health au constatat că mai bine de 18 milioane de bărbaţi din SUA, cu vârsta peste 20 de ani, sunt afectaţi de disfuncţia erectilă. Pe de altă parte, se pare că activitatea fizică ridicată şi abordarea unor măsuri de prevenire a bolilor cardiovasculare şi a diabetului sunt asociate cu un declin al cazurilor diagnosticate cu disfuncţie erectilă.

„Medicii ar trebui să abordeze o tactică mai agresivă în ceea ce priveşte monitorizarea pacienţilor de vârstă mijlocie şi chiar şi mai învârstă care suferă de diabet sau hipertensiune. Asocierea dintre disfuncţia erectilă şi riscul de apariţie a diabetului şi a bolilor cardiovasculare i-ar putea motiva pe bărbaţi să îşi schimbe dieta şi stilul de viaţă”, a explicat dr. Elizabeth Selvin de la Bloomberg School of Public Health’s Department of Epidemiology.

În noul studiu, oamenii de ştiinţă de la University School of Medicine din Ankara, au monitorizat 90 de persoane cu vârste între 40 şi 60 de ani şi au concluzionat că bărbaţii care au o circumferinţă a gâtului mai mare de 35 centimetri au mai multe şanse de a suferi de disfuncţie erectilă, comparativ cu restul bărbaţilor din studiu.

„Este un studiu foarte interesant. Circumferinţa crescută a gâtului este asociată şi cu apneea de somn, care la rândul său este asociată cu un apetit sexual scăzut”, a declarat şi dr. David Goldmeier de la St. Mary’s Hospital din Paddington.

În prezent există mai multe studii care au găsit o legătură între apneea de somn şi un libidoul scăzut în rândul femeilor sau disfuncţii erectile în cazul bărbaţilor. Rezultatele unui studiu din 2009 au indicat că 70% dintre bărbaţii care au fost trataţi pentru apneea de somn au fost trataţi şi pentru disfuncţia erectilă. Oamenii de ştiinţă au asociat acest declin al activităţii sexuale cu o fluctuaţie a hormonilor sexuali cauzată de problemele de somn

Recent Posts

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

7 minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

17 minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

37 de minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

o oră ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 ore ago

Citeste si: