Din cuprinsul articolului
O premieră națională a avut loc la un spital privat din Oradea, unde un medic specializat în Franța a efectuat cu succes un transplant osos de la un donator pentru tratarea unei tumori osoase agresive. Procedura a fost executată fără complicații, iar pacienta, o femeie în vârstă de 32 de ani, este în stare bună.
Problemele medicale ale tinerei femei au început în copilărie, când a suferit prima fractură a femurului stâng. De atunci, ea a suferit o serie de fracturi și intervenții chirurgicale. Pacienta a fost supusă la numeroase intervenții chirurgicale din cauza prezenței unei formațiuni tumorale agresive.
Mama tinerei a aflat de Dr. Adrian Khal și i-a solicitat ajutorul. Intervenția a presupus rezecția femurului afectat de leziunea tumorală și reconstrucția osoasă ulterioară. Dr. Khal profesează concomitent la Spitalul Universitar din Marsilia.
Dr. ADYB ADRIAN KHAL- medic chirurg: O patologie osoasă complexă cu o identitate particulară. Ea nu e în sfera oncologică, dar tumorile osoase benigne se încadrează de multe ori în chirurgii complexe.
A fost aleasă această procedură pentru că o reconstrucție biologică se integrează mai usor în organismul uman, există o toleranță ridicată, durata de viață este mai mare decât cea a unei proteze, iar costurile sunt semnificativ mai mici.
Dr. ADYB ADRIAN KHAL – medic chirurg: Este vorba de o rezectie extensivă a femurului undeva spre 28 de cm. Interventia a fost de 7 ore jumătate. E premieră pentru că acest os a venit din Franta. Am reușit să salvăm capital osos. Nu a fost nicio complicație.
Pacienta a stat 2 zile la terapie intensivă, dar acum se simte bine si privește cu optimism spre viitor.
Tumorile osoase sunt rare şi pot deveni extrem de agresive. Pe de-o parte, tumorile benigne sunt frecvente, nu pun viața pacientului în pericol, însă îi pot afecta calitatea vieții.
De cealaltă parte, tumorile osoase maligne sunt rare și reprezintă aproximativ 1% din toate leziunile maligne existente.
Sarcoamele osoase au o incidență de un caz nou la 100.000 de locuitori pe an, iar 40-45% din cazuri apar la tineri sub 18 ani, informează Spitalul Pelican. Dintre acestea, cele mai des întâlnite sunt osteosarcoamele, condrosarcoamele și sarcoamele Ewing, care pot fi fatale dacă nu sunt diagnosticate și tratate corect.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…