Prima analiză ştiinţifică a riscului transmiterii virusului gripei aviare H7N9 de la om la om arată că acest lucru se poate întâmpla, dar virusul nu se transmite foarte uşor şi este nevoie de investigaţii suplimentare pe acest subiect, scrie publicaţia British Medical Journal (BMJ).
Cercetarea, realizată la London School of Hygiene and Tropical Medicine, se bazează pe evaluarea unui grup de persoane infectate cu virusul H7N9 în estul Chinei, ţara unde a apărut virusul. În rândul acestor subiecţi s-a evidenţiat cazul unui bărbat în vârstă de 60 de ani, despre care autorii studiului cred că a transmis virusul fiicei sale.
Experţii consideră însă că H7N9 nu este pe punctul de a declanşa o pandemie globală, dar în opinia lor această cercetare arată că este nevoie în continuare de vigilenţă în această problemă. Ei subliniază că virusul nu a dobândit deocamdată capacitatea deplină de a se transmite eficient de la om la om.
Noul virus al gripei aviare, care nu a fost descoperit la om până în luna februarie a acestui an, a infectat până în prezent 133 de persoane în China şi Taiwan, dintre care 43 şi-au pierdut viaţa. Majoritatea cazurilor au fost diagnosticate în rândul celor care au vizitat pieţe cu păsări vii, resimţind primele simptome ale bolii într-un interval cuprins între 7 şi 10 zile după ce au fost în respectivele locuri.
În cazul bărbatului amintit mai sus, acesta a vizitat o astfel de piaţă, însă fiica lui, în vârstă de 32 de ani, a contractat ulterior virusul deşi nu fusese recent într-un asemenea loc, ceea ce înseamnă că este posibil să fi luat virusul de la tatăl său, pe care l-a îngrijit fără să-şi ia vreo măsură de precauţie. Ambii se numără printre cele 43 de persoane decedate.
Tulpinile virusului izolate de la cei doi sunt aproape identice din punct de vedere genetic, de unde rezultă ipoteza unui risc crescut al transmiterii virusului între rudele de sânge. Au mai fost evaluate şi alte persoane care au intrat în contact cu cei doi şi nici unul nu s-a îmbolnăvit.
Toate aceste date arată că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a trage concluzii privind potenţialul real al transmiterii virusului de la om la om.
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…