Prof. Dr. Horațiu Suciu: „Malformațiile trebuie operate înainte ca bebelușul să împlinească un an”

Horațiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, este alintat simplu „Doctorul inimilor de copii”. Acest medic – cel mai bun în domeniu – are grijăde viitorul țării noastre și, de la înălțimea acestei poziții onorante, Horațiu Suciu ridică vălul care acoperă realitatea dură a sistemului medical românesc.

Florian Saiu

Concepute sub forma unei analize științifice detaliate, explicațiile, punctele de vedere, dar și carențele semnalate de prof.dr. Horațiu Suciu sunt, de fapt, un semnal de alarmă, un document de preț, pe care conducătorii acestei țări ar trebui să-l învețe pe de rost. Are cuvântul „Doctorul inimilor de copii” : „În România se nasc anual 900-1.000 de copii cu malformații cardiace congenitale. În principiu, toți necesită intervenții chirurgicale, dintre aceștia 10-15% în prima lună de viață”.

Cauze

„Cauzele sunt multiple. Există, în primul rând, anomalii genetice cu încărcătură familială, deci un istoric familial în care unul sau ambii părinți sau membri ai familiei prezintă malformații cardiace corectate chirurgical sau nu. În aceste situații, incidența copiilor cu malformații cardiace este mult mai mare. Există și factori predispozanți, legați de elemente care pot să influențeze dezvoltarea intrauterină a cordului care se realizează în primele 3 luni de sarcină. Elemente chimice (medicamente, droguri) sau fizice (radiații), care interacționează cu gravida în primele luni de sarcină, pot conduce la nașterea unor copii cu malformații cardiace. Un factor favorizant este reprezentat și de vârsta mare a mamei”.

Tipuri de malformații

„Chirurgical, există două mari tipuri de malformații cardiace congenitale: corectabile și necorectabile. Primele sunt cele care permit ca, în urma intervenției chirurgicale, copilul să poată fi considerat vindecat. Celelalte reprezintă un spectru de malformații mai restrâns din punct de vedere al incidenței și frecvenței, dar, din păcate, tratamentul chirurgical se limitează la una sau mai multe intervenții care au ca scop îndepărtarea unor defecte cardiace sau uneori crearea unor defecte, în scopul obținerii unei funcții cardiace și vasculare cât mai apropiată de circulația normală, fără ca din punct de vedere anatomic inima să fie normală. Intervențiile care nu au rolul de a corecta defectele cardiace, ci doar de a ameliora funcția cardiacă și de a o face compatibilă cu supraviețui rea, se numesc operații paleative. Cel mai întâlnit exemplu de malformație necorectabilă este ventriculul unic sau cordul univentricular”.

Despre greșeli medicale

„Marea majoritate a cardiopatiilor congenitale sunt, din fericire, corectabile. De o importanță deosebită sunt depistarea și corectarea lor chirurgicală precoce, de preferat în primul an de viață. Momentul operator optim diferă de la o afecțiune la alta și constă într-o atentă evaluare a balanței risc operator/beneficiu pentru pacient, astfel încât, la momentul operației, riscurile să fie minime și beneficiul pentru copil să fie maxim. Așadar, nu toate malforma țiile cardiace trebuie operate la momentul diagnosticării, dar nu trebuie amânate mai departe de vârsta de sugar (un an). Ceea ce trebuie să reținem este că nu este justificată amânarea intervenției din cauza vârstei și a greutății corporale mici. Greutatea mică a copilului nu reprezintă o contraindi cație operatorie în clinicile specializate. În România există, însă, medici cardiologi care în astfel de cazuri continuă să dispensarizeze acești copii, în ideea ca aceștia să depășească greutatea de 10 kg, pentru a putea fi operați în centre pentru adulți, considerându-se că, peste această greutate, circulația extracorporeală este mai ușor de tolerat de către organism. Este un lucru profund greșit, pentru că scopul unui program coerent de chirurgie cardiacă pediatrică este acela ca, la momentul primului consult, toți copiii cu malformații cardiace congenitale să fie sub vârsta de un an. Acest deziderat este însă greu de atins în România, unde funcționează un singur Centru Cardiovascular Pediatric, cel de la Tg.Mureș”.

Urgențele cardiovasculare neonatale

Doctorul Horațiu Suciu a mai atins un subiect fierbinte: „La noi se prezintă copii cu malformații congenitale nediagnosti cați până la vârste mari, de 12 – 16 ani, inclusiv cu malformații complexe, în principal din cauza inexistenței unei rețele specializate și eficiente de cardiologie pediatrică în România! Există, de asemenea, un spectru relativ restrâns, dar destul de frecvent întâlnit, de malformații cardiace care sunt sever simptomatice de la naștere, și care în absența unui tratament intensiv și ulterior chirurgical în primele zile după naștere, nu sunt compatibile cu supraviețui rea. Este vorba despre așa numitele urgențe cardiovasculare neonatale.”

Sunt împărțite în două categorii

„În principiu, sunt două mari categorii de urgențe neo natale: – unele caracterizate prin obstrucția fluxului pulmonar, în care sângele venos nu ajunge în plă- mân prin artera pulmonară pentru a se oxigena și pacientul e sever hipoxic și cianotic de la naștere; iar altele – caracterizate printr-un debit mare în circulația pulmonară, debit care încarcă exagerat circulația pulmonară prin defecte septale situate la nivel ventricular, atrial sau comunicare la nivelul vaselor mar (aorta și artera pulmonară) și care se manifestă prin hipertensiune pulmonară și fenomene de insuficiență cardiacă manifestată, uneori, din prima zi de viață”.

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

3 minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

13 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

32 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: