Din cuprinsul articolului
Pandemia a făcut ravagii în viețile multor oameni. O familie cu 9 copii este doar una dintre victime. Tatăl a rămas fără loc de muncă, iar banca le-a luat casa. Așa începe povestea copiilor bursieri care își scriu temele pe bordul mașinii și care dorm cu gecile pe ei.
Familia Moțoc este formată din părinți și nouă copii și au avut un acoperiș deasupra capului timp de mulți ani, dar acum au doar o mașină în care își duc cum pot traiul de pe o zi pe alta.
Copiii familiei Moțoc au vârste cuprinse între 3 și 15 ani, iar cei mai mici dintre copii mai dorm la prieteni de familie pentru a avea parte de tot confortul necesar pentru vârsta lor. Cei mai mari însă, dorm în mașină, își fac temele, învață, mănâncă și se încălzesc în grămada de fiare care le-a devenit casă.
O prietenă de familie le-a rămas totuși alături și îi mai ia pe cei mici din când în când, atunci când vremea este foarte rea sau copiii au nevoie de o baie.
Alexandra este profund îndurerată de situația în care se află acum, alături de copiii săi. Îi este greu la gândul că trebuie să își hrănească sufletele în mașină, dar și să încălzească mașina, pornind motorul. Copiii dorm cu geci și pături pe ei.
Alexandra povestește că în perioada în care lucrurile mergeau bine, toată lumea era în preajma lor. După ce au fost evacuați, însă, situația nu a stat tocmai bine. Ajutorul a venit doar din parea străinilor.
Întrebată ce și-ar dori, una dintre fetițe a răspuns că și-ar dori ca mama lor să fie fericită și să aibă o casă.
Copiii nu au renunțat la educație în ciuda situației dificile în care se află, fiind bursieri, cu toate că își fac temele pe bordul mașinii.
Copiii pot fi ajutați prin donații în contul asociației Fabrica de Daruri, ai căror reprezentanți îi vizitează săptămânal.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…