Sari la conținut

Tragedia COLECTIV: șapte ani de lacrimi. Slujbe speciale oficiate de BOR și marș al revoltei spre Parchetul General, organizat de familiile şi apropiaţii victimelor

Tragedia COLECTIV: Se împlinesc astăzi șapte ani de la cea mai mare tragedie de după Revoluție.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 65 de persoane. A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989.

Şapte ani de la tragedia din Colectiv. Patriarhia a anunţat slujbe speciale, familiile şi apropiaţii victimelor au organizat un marş spre Parchetul General

Patriarhia organizează slujbe speciale la comemorarea de 7 ani de la Colectiv

Astăzi, Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza, la Biserica Sfântul Nicolae – Broşteni, o slujbă de pomenire în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv, petrecut în urmă cu şapte ani.

Conform unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, de la ora 8,30 se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica parohiei Sfântul Nicolae – Broşteni, situată în apropierea fostului club.

La 12,00 este programată slujba parastasului, care se va săvârşi în curtea bisericii, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa Patriarhului Daniel.

O altă slujbă va fi oficiată de un sobor format din 10 preoţi, la ora 13,00, în faţa fostului club Colectiv.

Cu acest prilej, va fi depusă o coroană de flori din partea Părintelui Patriarh Daniel în memoria celor pomeniţi.

Marș de revoltă împotriva autorităților, spre Parchetul General

Tot duminică, familiile și prietenii celor 65 de oameni care au murit în incendiul de la Colectiv se vor întâlni în fața clubului, de unde vor pleca spre Parchetul General. Pe drum, ei vor purta portretele victimelor din 2015.

„Revoltați, răniții și rudele celor care și-au pierdut viața au depus la Parchetul General plângere penală împotriva lui Victor Ponta, Raed Arafat, Nicolae Bănicioiu și Gabriel Oprea, decidenții politici responsabili pentru intervențiile neprofesioniste și rău-voitoare ale autorităților și pentru consecințele dezastruoase ale acestora”, scriu organizatorii în mesajul evenimentului anunțat pe Facebook.

Manifestul este organizat de Corupția ucide, Inițiativa România şi Geeks For Democracy și are loc începând cu ora 18:00.

„65 de oameni au murit și peste 150 au fost răniți în urma incendiului din 30 octombrie 2015 – copii și părinți, frați și surori, prieteni și iubiți.

Dosarul #colectiv a fost instrumentat superficial, tergiversat, scindat și s-a încercat deturnarea atenției publice de la faptul că spitalele și deciziile autorităților au făcut mai multe victime decât incendiul în sine.

Revoltați, răniții și rudele celor care și-au pierdut viața au depus la Parchetul General plângere penală împotriva lui Victor Ponta, Raed Arafat, Nicolae Bănicioiu și Gabriel Oprea, decidenții politici responsabili pentru intervențiile neprofesioniste și rău-voitoare ale autorităților și pentru consecințele dezastruoase ale acestora.

La 7 ani de atunci acest dosar este tergiversat la Parchetul General iar problema sistemului sanitar, a paturilor și spitalelor pentru arși, a infecțiilor nosocomiale este departe de a fi rezolvată și încă este permisă funcționarea spațiilor publice fără asigurarea protecției împotriva incendiilor și situațiilor de urgență.

Și anul acesta, ca în fiecare din ultimii 7, ieșim în stradă să cerem dreptate pentru #colectiv și pentru #noi.

Duminică, 30 octombrie 2022, de la ora 18:00 vom fi din nou #împreună în fața clubului Colectiv iar apoi vom purta portretele victimelor până la Parchetul General pentru ca decidenții din această instituție să-și amintească pentru ce vin la serviciu și ce răspundere au pentru a se face dreptate”, au transmis organizatorii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel