Din cuprinsul articolului
Data de 8 septembrie marchează an de an, Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, fiind celebrată atât de credincioșii ortodocși, cât și de greco și romano-catolici. În România, peste 2,2 milioane de persoane poartă numele de Maria și Marian ori derivate ale acestora.
Sfanta Maria Mica este prima sarbatoare din cursul anului bisericesc, care a inceput la 1 septembrie si totodata cea mai mare sarbatoare a toamnei. In aceasta zi credinciosii merg de dimineata la biserica, pentru a asculta slujba si pentru a se inchina la icoana Maicii Domnului.
Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creștini, iar părinții ei sunt cunoscuți sub numele de Ioachim și Ana. Îngerul Gavril este cel care i-a ajutat să-și îndeplinească cea mai mare dorință, iar pe fiica lor născută au numit-o Maria.
Naşterea Maicii Domnului marchează trecerea de la vară la toamnă, dar şi începutul activităţilor tomnatice, precum culesul viei, bătutul nucilor, semănatul grâului şi al orzului. Potrivit tradiţiei, treburile casnice trebuie lăsate la o parte de această sărbătoare. Nu se face curăţenie în casă şi nu se spală rufe, pentru a nu invita răul în casă.
Se spune că rugile cele mai ascultate în această zi vor fi cele ale femeilor care vor să aibă copii şi ale celor însărcinate. De asemenea, persoanele care vor să se căsătorească se pot ruga la Sfânta Maria.
Tradiţia spune că este important ca în dimineaţa sărbătorii se se aprindă o candelă lângă icoana Fecioarei Maria, pentru sănătate şi pentru spor în casă.
De asemenea, se merge la biserică, unde vor fi aduse struguri, prune şi alte fructe de toamnă. Roadele vor fi sfinţite şi apoi împărţite credincioşilor, rugând-o pe Fecioara Maria să aducă spor, bucurie şi sănătate.
În această zi păsările pleacă spre țările calde, insectele se retrag în pământ, se începe recoltarea, vremea devine capricioasă. După data de 8 septembrie oamenii încep să culeagă viile și să semene cerealele de toamnă.
Pe lista de tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, se mai spune că cei care culeg plante tămăduitoare și nu au apucat să facă acest lucru până acum, trebuie să renunțe la obicei pentru că după data de 8 septembrie acestea își pierd din puterile tămăduitoare.
În Maramureș de exemplu, oamenii cred că dacă pe data de 8 septembrie plouă, toamna este una urâtă și mohorâtă. Dacă în schimb înfloresc merii și perii, atunci recoltele se vor culege mult mai ușor.
Una dintre cele mai vechi tradiții de Sfânta Maria Mică spune că în ajunul sărbătorii, oamenii care sunt bolnavi trebuie să prepare un cozonac cu multe arome și stafide și să-l rumească bine în cuptor. Preparatul este cunoscut sub numele de Cozonacul Maicii Domnului. Tradiția spune că cei care urmează acest ritual se vor vindeca.
Această rugăciune către Maica Domnului se rosteşte pe 8 septembrie, dar şi la vreme de necaz sau supărare.
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.
Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).
Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.”
Se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi: „Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.
Sfântă Marie, Maică de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin!”
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…