Totul despre simptomele, factorii de risc şi tratamentul HIV/SIDA

Conform ultimelor statistici ale Comisiei Naţionale de Luptă Anti SIDA, în ţara noastră suntîn evidenţă 11.399 persoane cu HIV-SIDA, din care 9.475 în evidenţă activă. Dintre aceştia 237 sunt copii (0-14 ani), iar restul de 9.238, persoane cu vârste de peste 14 ani.

Elemente cheie

• Infecţia cu HIV reprezintă una dintre cele mai răspândite infecţii, fiind responsabilă de decesul a peste 25 de milioane de persoane, în ultimii 30 de ani, prin SIDA, fază finală, complicată cu diverse infecţii. Peste 60% din aceste persoane provin din Africa Sub Sahariană
• La sfârşitul anului 2011, aproximativ 34,2 milioane de persoane erau diagnosticate cu infecţie HIV.
• Infecţia HIV poate fi diagnosticată în prezent prin intermediul unor teste de sânge uzuale, care detectează prezenţa anticorpilor anti HIV produşi de organismul persoanelor infectate.
• Până în prezent nu s-a găsit un leac împotiva bolii, dar cu ajutorul unui tratament eficient, bazat pe medicamente antiretrovirale, pacienţii pot ţine sub control virusul şi se pot bucura de o viaţă lungă şi sănătoasă.
• În anul 2011, mai mult de 8 milioane de persoane infectate HIV/SIDA, din ţări cu venit mic şi mediu au primit tratament antiretroviral. Aproximativ alte 7 milioane de persoane ar avea nevoie de tratament, ceea ce presupune un efort financiar semnificativ care să asigure tratamentul pentru un total de 15 milioane de persoane.

 

Virusul imunodeficienţei umane (HIV) ţinteşte sistemul imunitar şi slăbeşte mecanismele de apărare şi supraveghere ale organismului împotriva infecţiilor, precum şi împotriva anumitor tipuri de cancer. Virusul deteriorează funcţia celulelor imune şi le distruge, persoanele infectate devenind treptat imunodeficiente. Imunodeficienţa duce la o rezistenţă scăzută în faţa unui număr mare de infecţii şi boli, la care oamenii cu sistem imunitar intact fac faţă mult mai uşor.

 

Cel mai avansat grad al infecţiei HIV este ceea ce se numeşte în termeni medicali Sindromul Imunodeficienţei Dobândite (SIDA), care se dezvoltă într-un interval de aproximativ 15 ani. Acest stadiu este definit prin apariţia unor infecţii severe şi a unor tipuri de cancer specific, asociate infecţiei cu HIV, aceasta fiind cea care determină prabuşirea imunităţii.

 

Semne şi simptome

Semnele şi simptomele infecţiei HIV variază în funcţie de stadiile bolii, respectiv în funcţie de gradul de afectare a imunităţii. De regulă, persoanele infectate nu-şi cunosc statusul seropozitiv până în stadii mai avansate ale infecţiei. În primele câteva săptămâni după infectarea iniţială, o persoană prezenta simptome cum ar fi : febră, dureri de cap, gât inflamat, uneori cu ganglioni laterali mariţi de volum. 

Pe măsură ce infecţia progresează şi slăbeşte sistemul imunitar, o persoană se poate confrunta şi cu alte simptome precum: scădere în greutate, febră, diaree. Fără tratament adecvat, ar putea dezvolta şi tuberculoză, meningită, pneumonii sau cancer.

 

Transmiterea infecţiei HIV

HIV se poate transmite prin lichidele corporale ale unei persoane infectate, respectiv prin sânge, spermă, secreţii vaginale şi lapte matern. Nu există riscul unei infectări prin sărut, îmbrăţişare, strângere de mâini, utilizarea în comun a unor obiecte, alimente sau lichide.

Căile de transmitere HIV includ:

• Contact sexual neprotejat cu prezervativ (vaginal sau anal), cu un partener infectat HIV;
• Transmitere materno-fetală, în timpul sarcinii, naşterii sau alăptării;
• Transfuzii cu sânge sau produse de sânge de la o persoană infectată HIV;
• Utilizarea în comun a aceluiaşi echipament de injectare, de tatuare, a ustensilelor care intră în contact direct cu pielea (aparat de ras, lame, brici, forfecuţe de pieliţe).

Factori de risc

Comportamentele şi condiţiile care expun o persoană la un risc crescut de a contracta infecţia HIV sunt: 

• Contacte sexuale întâmplătoare, neprotejate cu prezervativ (vaginale sau anale) cu un partener infectat HIV;
• Prezenţa unei alte infecţii cu transmitere sexuală precum sifilis, herpes, gonoree, chlamydiază, etc.;
• Utilizarea de către mai multe persoane, în comun, a acelor şi seringilor precum şi a altor instrumente de injectare a drogurilor;
• Dezinteresul faţă de cunoaşterea mijloacelor de prevenire a îmbolnăvirii.

 

Diagnosticarea infecţiei HIV

Testul HIV relevă statusul unei persoane prin detectarea prezenţei sau absenţei anticorpilor HIV din sânge. Anticorpii sunt “produsul” sistemului imunitar şi au rolul de a lupta împotriva agenţilor patogeni străini. Majoritatea persoanelor infectate trec prin aşa numita perioadă de “fereastră imunologică”, ce variază între 3 şi 12 săptămâni. În tot acest timp, anticorpii HIV sunt produşi în continuu fără a putea fi detectaţi. Această etapă de început, reprezintă perioada cea mai contagioasă, dar transmiterea poate avea loc pe întreg parcursul bolii. Se recomandă repetarea testării după trei luni de la cea iniţială, timp considerat suficient pentru producerea şi detectarea anticorpilor din organism. Apariţia unui test pozitiv după trei luni de la ultima expunere cu risc de infecţie, confirmă diagnosticul iniţial.

Rezultatul testului HIV este confidenţial.  Persoanele testate, cu rezultat pozitiv, sunt infectate şi beneficiază de consiliere, evaluare medicală de specialitate şi tratament adecvat. În plus sunt învăţate care sunt măsurile pe care trebuie să le respecte pentru a nu transmite infecţia şi altor persoane.

 

Tratament specific

HIV poate fi suprimat prin terapia antiretrovirală (TARV), combinaţii care includ trei sau mai multe medicamente antiretrovirale (ARV). TARV nu vindecă infecţia HIV, dar împiedică replicarea virală din organismul unei persoane infectate, ajută sistemul imunitar să se refacă şi să lupte împotriva altor infecţii. Cu ARV, persoanele infectate HIV pot avea o viaţă sănătoasă şi activă.

Mai mult de 8 milioane de persoane infectate HIV/SIDA, care trăiesc în ţări cu venit mediu şi mic, primesc TARV, conform raportărilor de la sfârşitul anului 2011. Din acest număr, aproximativ 562.000 sunt copii. Aceasta reprezintă o creştere de 20 de ori mai mare a persoanelor care beneficiază de tratament în ţările dezvoltate, în perioada 2003-2011, precum şi o creştere de 20% doar într-un singur an (de la 6,6 milioane în anul 2010 la mai mult de 8 milioane în 2011). Până la sfârşitul anului 2011, 54% din persoanele eligibile pentru tratament au primit TARV.

În 2011, 57% din numărul estimat de 1,5 milioane de gravide infectate HIV din ţări cu venit mic şi mediu, au primit medicamente antiretrovirale, pentru prevenirea transmiterii infecţiei la copii, comparativ cu procentul de 48% care au primit tratament ARV în anul 2010.  

Prevenire

Infectarea altor persoane poate fi prevenită prin limitarea expunerii la factorii de risc.

Abordările cheie pentru prevenirea infecţiei HIV includ:

1. Utilizarea prezervativului

Folosirea corectă şi constantă a prezervativelor masculine şi feminine, în timpul contactului sexual vaginal sau anal, protejează împotriva răspândirii infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS), inclusiv HIV. Prezervativele din latex au un efect de protecţie de 85% împotriva transmiterii sexuale a HIV şi a ITS. 

2. Testarea şi consilierea pentru HIV şi ITS

Testarea pentru HIV şi alte ITS se recomandă mai ales persoanelor care s-au expus oricărui factor de risc. Rezultatul testului le va lămuri asupra statusului de infecţie şi le va ajuta să acceseze rapid măsurile necesare de prevenire precum şi serviciile de tratament. 

3. Profilaxia post- expunere HIV (PEP)

Profilaxia post-expunere (PEP) presupune administrarea medicamentelor ARV la cel mult 72 de ore de la expunerea la infecţia HIV, pentru a preveni infectarea. PEP este recomandată personalului medical, în urma accidentelor de muncă, respectiv înţeparea cu ace de seringă, tăiere cu bisturiul.

PEP include consiliere, asistenţă  de urgenţă, testare HIV şi în funcţie de gradul de risc, administrarea pe o perioadă de 28 de zile a unei cure cu medicamente antiretrovirale, în combinaţie şi supraveghere aferentă. 

5. Circumcizia masculină

Dacă este efectuată de profesionişti, circumcizia masculină reduce riscul de infecţie cu HIV pe cale heterosexuală, la bărbaţi, cu aproximativ 60%. Aceasta reprezintă o intervenţie esenţială în epidemii, cu o rată a prevalenţei HIV ridicată şi o rată scăzută a circumciziei masculine.

6. Eliminarea transmiterii materno fetale a infecţiei HIV (eMTCT)

Transmiterea infecţiei HIV de la o mamă seropozitivă HIV, la copil, în timpul sarcinii, travaliului, naşterii sau alăptării, se numeşte transmitere verticală sau transmitere materno fetală (TMF). În absenţa oricărui tip de intervenţie, ratele de transmitere se situează între 15-45%. TMF poate fi prevenită în totalitate dacă atât mama cât şi copilul, primesc medicamente antiretrovirale. În prezent, OMS revizuieşte avantajele administrării de ARV-uri gravidelor, indiferent de numărul de celule CD4 şi menţinerea în tratament, pe viaţă. 

7. Tratamentul antiretroviral

Un nou studiu a confirmat ca dacă o persoană seropozitivă HIV este aderentă la un regim terapeutic antiretroviral eficient şi foloseşte permanent prezervativul, riscul de a transmite HIV partenerului neinfectat poate fi redus cu până la 96%. Pentru cuplurile în care un partener este HIV pozitiv şi celălalt HIV negativ, OMS recomandă TARV partenerului infectat indiferent de statusul imunonologic.

8. Reducerea riscurilor pentru consumatorii de droguri injectabile

Consumatorii de droguri injectabile (CDI) îşi pot lua măsuri de siguranţă pentru a nu se infecta cu HIV, prin utilizarea unui echipament de injectare steril, inclusiv ace şi seringi noi, la fiecare injectare, doar pentru sine.

Un pachet cuprinzător de prevenire şi tratament HIV, în special terapia de substituţie cu opioide pentru CDI include tratament medicamentos al dependenţei, testare şi consiliere HIV, îngrijire şi tratament HIV, acces facil la prezervative, gestionarea ITS-urilor, a tuberculozei şi a hepatitei virale.