Din cuprinsul articolului
Totul despre medicina minim invazive. După 15 ani de perfecționare în Germania, un medic român a revenit în România pentru a ajuta inimile românilor să funcționeze normal.
Cardiologia intervențională se realizează proceduri minim invazive pentru diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor inimii și poate face diferența între viață și moarte.
Astfel de intervenții vor putea fi posibile și în județul Hunedoara, după ce un medic care timp de mai bine de 15 ani s-a perfecționat în Germania a ales să se se reîntoarcă acasă pentru a-și practica meseria.
Mai bine de 15 ani a petrecut medicul Dorin Golcea în Germania, acolo unde s-a perfecționat în domeniul cardiologiei intervenționale. Pentru locuitorii județului Hunedoara, dar și ai unor arii extinse din județele limitrofe, intervenția cardiologică făcută în timp util este aproape imposibilă.
La Hunedoara, doctorul Dorin Golcea și-a propus să transforme „imposibilul” în posibil. După o vacanță în zonele de baștină, medicul a aflat că în anul 2019, în Hunedoara au fost înregistrate 577 de cazuri de infarct și că doar vreo 20 dintre acei pacienți mai trăiau în 2021.
„Să zicem că pacientul este din Brad. Până ajunge el la spital, până se stabilește ce are, până ajunge la Deva, până e trimis la Timișoara, trec ore bune. Ori într-un caz de infarct trebuie intervenit în maximum trei ore, de preferat în primele 60 de minute. La noi… să zicem că i se montează un stent pacientului, apoi moare la un an sau doi dup-aia.
Nu-și mai aduce nimeni aminte că a ajuns cu greu la intervenție… Apoi am stat și-am făcut un calcul sumar și am ajuns la concluzia că în județ și în zonele limitrofe sunt 1,2 milioane de oameni care, în caz de infarct, nu ar putea ajunge în timp util la un cardiolog intervenționist.
Atunci mi-am spus că trebuie să vin acasă”, povestește doctorul Dorin Golcea, care adaugă: „În Germania, un pacient la 40 de ani și ceva cu infarct, este supus intervenției pe inimă la timp, stă trei zile internat, apoi merge acasă, mai stă două – trei săptămâni….”, a spus medicul Dorin Golcea, potrivit Primăria Municipiului Hunedoara.
Medicul Dorin Golcea a explicat motivele pentru care a ales un spital mic și nu un centru universitar.
„Deocamdată sunt medic cardiolog specialist la spitalul din Hunedoara și colaborez cu Spitalul Județean din Sibiu. Am venit aici pentru că e o infrastructură bună….
Doar că au dezavantajul că nu au rezidenți care să-i ajute, ca la Timișoara, Cluj, București, Tg. Mureș… Ah, ba au rezidenți: asistentele medicale. Sunt „brici”.
Sunt asistente care știu medicină. Mulți au fost sceptici când le-am spus că vreau să revin în România”, a mai explicat medicul Dorin Golcea.
„Am ajuns acolo fără să știu germana. Vorbeam în engleză cu medicii. În prima zi am fost îmbrăcat în haine cu numele meu pe ele, în prima zi mi s-au dat cheia de la cameră, cartela la cantină, locul de parcare cu numele meu, a fost o zi doar pentru formalități.
Tot în prima zi am făcut primele ecografii, pentru care un rezident așteaptă 5 ani în România. Și eram doar medic oaspete acolo. A doua zi am fost dus la Primărie să-mi fac formele legale de ședere.
Făceam vreo 6 – 7 transesofagiene pe zi, ca medic – oaspete. Foștii mei colegi, cu care m-am întâlnit apoi, într-o scurtă vacanță în România, nu puteau face nici un ecograf normal pe motiv că ecograful era închis cu cheia.
Eu, în Germania, mergeam cu colegii mei în gărzi, dar nu aveam dreptul să ating pacienții pentru că nu aveam drept de liberă practică acolo. Orice făceam era sub parafa lor. Începeam lunea dimineața și uitam să mai merg acasă.
Eram zi și noapte prin spital. După ce am primit dreptul de liberă practică, am devenit rezident la un spital mic din Eggenfelden. Am făcut cardiologie pe pâine….
În micul spital din Eggenfeld a început să învețe și mai intens meserie, fiind, în gărzi, doar el, nevoit să facă totul, de la A la Z. Apoi a început să ia legătura cu universități mari în care se făcea cardiologie intervențională și să meargă la câte congrese, cursuri și specializări îi permitea timpul.
„După un an și șapte luni de Eggenfelden am plecat la Regensburg, ca medic rezident, într-un spital cu peste 1.000 de paturi.
Eram singurul român ca medic rezident în cardiologie și asta pentru șase ani la rând. Acolo am început cu urgențe cardio-vasculare, care erau cele mai accesibile pentru un rezident (făceam intubări, reanimări, indicații pentru tromboliză, pentru stentare etc…) și aveam câte două-trei infarcte pe noapte. Zburau elicopterele întruna.
Am început să am primele gărzi pe cardiologia normală de pe secții și să am mai mult contact cu pacienții. La Regensburg am început și gărzi pe Coronary Unit, secția de pacienți în stare extrem de gravă. Am avut, într-o noapte, un pacient, l-am defibrilat de 40 de ori…
Prin anul IV puneam pacemakere, defibrilatoare, CRT-uri, începusem să pun primele stenturi, primele cateterisme. Și eram responsabil pentru tot spitalul ăla de 1.000 și ceva de paturi, dacă vreun pacient avea probleme cu inima”, a mai spus cardiologul Dorin Golcea, pentru Primăria Hunedoara, potrivit dcmedical.ro.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…