Categories: Expertul zilei

Totul despre ecografie. Medic: După 40 de ani, e recomandat să faceți anual o ecografie abdominală

Ecografia are marele avantaj de a fi cea mai inofensivă investigație imagistică. Există mai multe tipuri de ecografii care pot examina toate structurile corpului – inclusiv inima, vasele de sânge, articulațiile – în afară de oase. 

Fiind o metodă care nu iradiază, ecografia poate fi folosită periodic ca metodă de screening, pentru investigarea sânilor sau a abdomenului.

Dr. Adrian Nicolescu, medic cu peste 15 ani de experiență în ecografie a explica, pentru Doctorul Zilei, când sunt utile ecografiile și care sunt avantajele acestei investigații.

Ce este, mai exact, ecografia și câte tipuri de ecografii există?

Dr. Adrian Nicolescu: Ecografia este o metoda imagistica in care obtinerea imaginilor se face prin utilizarea ultrasunetelor, de unde si numele de ultrasonografie, principiu similar sonarului folosit pe submarine.

Prin intermediul sondei ecografice sunt emise ultasunete care patrund in diferitele structuri. O parte a acestora sunt reflectate si se intorc la sonda. Ulterior, prin intemediul unui soft special, acestea sunt prelucrate si transpuse intr-o gama de nuante de gri care formeaza imaginea de pe monitor.

De la principiul de baza, s-au dezoltat mai multe aplicatii ale ecografiei:

  • tehnici de reconstructie a imaginii – ecografia 3D, 4D in care, prin intemediul unor sonde speciale, se pot obtine imagini volumetrice, tridimensionale, tehnica folosita in special, in obstetrica-ginecologie;
  • ecografia doppler – prin intemediul acestia se poate vizializa vascularizatia si se pot determina caracteristicile fluxului de sange – directia, viteza, diferiti indici ai undelor;
  • ecografia cu substanta de contrast- este un tip special de ecografie care foloseste un agent de contrast. Prin intemrdiul acestia se vizualizeaza microvascularizatia diferitelor structuri si se poate stabili tipul acesteia. Este o metoda similara examenelor CT si RMN, dar substanta de contrast folosita in ecografie nu prezinta toxicitate renala sau hepatica.
  • elastografia este o metoda prin care se poate studia elasticitatea unei structuri. Este utila in caracterizarea formatiunilor tumorale dar si in studiul fibrozei, in special hepatica, fiind o alternativa foarte buna la punctia hepatica.

În ce situații sunt necesare ecografiile, în afară de perioada sarcinii? Pot fi considerate investigații de rutină, pe care ar trebui să le repetăm periodic sau sunt necesare doar când avem suspiciunea unei afecțiuni?

Dr. Adrian Nicolescu: Fiind o metoda care nu aduce nici un fel de toxicitate corpului si datorita disponibilitatii, ecografia este o metoda imagistica mult folosita in efectuarea de controale periodice, in special san, abdomen, tiroida, vasculara sau de cord. Adica pacientul, fara a avea o indicatie de la un medic, poate opta pentru efectuarea ecografiei, pentru a afla care este starea diferitelor structuri.

De asemenea, este indicata si in momentul in care apar diferite probleme de sanatate, fiind de obicei prima metoda folosita si care ulterior este completata cu metode mai complexe.

Marele avantaj al ecografiei

Un mare avantaj il reprezinta faptul ca poate fi efectuata ori de cate ori este nevoie, nefiind toxica pentru organism, indicata in special in cazul pacientilor cu diferite interventii sau cu afectiuni grave care necesita reevaluari frecvente.

Un aspect particular este in cazul copiilor, ecografia fiind cea mai prietenoasa metoda imagistica pentru cei mici. Se efectueaza ca metoda de screening sau pentru urmarirea diferitelor afectiuni.

Frecventa cu care se efectueaza depinde de varsta, motivul pentru care se efectueaza si organul pentru care se aplica. Pana in jurul varstei de 40 de ani, se efectueaza de obicei daca apar probleme de sanatate, mai putin de screening. Dupa 40 de ani, pentru unele tipuri se recomanda efectuare anuala, spre exemplu ecografia abdominala sau de san.

In cazul in care se efectueaza pentru urmarirea unei patologii specifice, frecventa este indicata de medicul curant la pacientului, uneori necesitand reevaluari mai frecvente, la 3 sau 6 luni. Spre exemplu, in cazul hepatitei cu virus B, se recomanda evaluare la fiecare 6 luni. La fel si in cazul anumitor tipuri de noduli la nivelul sanului si in marea parte a nodulilor tiroidieni.

Ecografiile sunt cele mai inofensive investigații imagistice. Nu iradiază, nu produc disconfort sau durere. Pot înlocui, în unele cazuri, metodele de investigație mai sofisticate sau există anumite limitări?

Dr. Adrian Nicolescu: Desi investigatiile ecografice au evoluat foarte mult in timp, atat prin cresterea performantelor aparatelor, cat si prin gradul de pregatire si experientei medicilor, prin introducerea ecografiei cu substanta de contrast sau a elastografiei, in cea mai mare parte a cazurilor, in momentul in care se descopera modificari, este necesara confirmarea prin alte metode imagistice, superioare, cum ar fi examenul CT, PET CT, RMN.

Se pot investiga toate structurile corpului, în afară de oase

Practic, se incepe cu ecografia datorita lipsei de nocivitate asupra corpului, a disponibilitatii si a costului eficient si in cazul in care se depisteaza modificari care ridica suspiciuni, se completeaza cu metode imagistice superioare.

Calitatea unei examinari ecografice depinde si de pacient. Ecografia este mai dificil de efectuat un cazul pacientilor supraponderali sau obezi, care au diferite deficiente loco-motorii care ii impiedica sa pastreza o pozitie normala sau sa schimbe pozitia in cadrul examinarii, sau care nu respecta indicatiile de pregatire inainte de ecografie.

Ce se poate vedea și ce nu se poate vedea pe o ecografie?

Dr. Adrian Nicolescu: Cu ajutorul ecografiei se pot examina aproape toate structurile corpului, de la tesuturi moi – tesut celular cutanat, subcutanat, muschi, tendoane, articulatii, ocular, glande salivare, tiroida, san, testicul, ganglioni, etc pana la organele intraabdominale, cord, vase de sange.

Practic ecografia are doua limitari – gazul si osul – ambele impiedicand transmiterea ultrasunetalor. Asadar, nu se poate vedea in interiorul oaselor, doar suprafata, deci nu se poate vizualiza creierul decat in primele luni dupa nastere cand craniul are cateva puncte in care oasele nu sunt inca unite si nu se poate vizualiza decat portiunea superficiala a plamanilor. In ambele cazuri, sunt preferate metode radiologice – radiografie si examen CT.
O cantitate mare de aer in tubul digestiv ridica probleme si in efectuarea ecografiei abdominale.

Când e indicată și ce se poate observa cu ajutorul ecografiei abdominale?

Dr. Adrian Nicolescu: Ecografia abdominala este indicata pana in jurul varstei de 40 de ani, in cazul in care apar diferite probleme sau daca se doreste un control, in timp de dupa 40 de ani se recomanda evaluare anuala.
Se pot examina aproape toate structurile din abdomen – esofagul abdominal, partial tubul digestiv – stomac, intestin subtire, colon, ficatul, vezica biliara, caile biliare intra si extrahepatice, splina, pancreasul, aparatul urinar, glandele suprarenale, organelle genitale- uter, col uterin, ovare, prostata, vezicule seminale, vasele de sange- aorta si vena cava inferioara, precum si ramurile principale, lanturile ganglionare.

Cum ne pregătim înaintea unei ecografii abdominale?

Dr. Adrian Nicolescu: Pregatirea presupune consumul de lichide, adica 200-300ml apa plata, cu 30-45 minute inainte de ecografie si sa nu se goleasca vezica urinara, pentru a se putea vizualiza organele pelvine (vezica urinara, uter, ovare, prostata, vezicule seminale, colon terminal).
De asemenea se indica un repaos alimentar de 4-6 ore, pentru a scadea cantitatea de gaze din tubul digestiv.
In cazul evaluarilor Doppler, a vaselor de sange, se recomanda administrarea de absorbante de gaze.

Ce îmi puteți spune despre ecografia mamară? Când este indicată ecografia mamară și când este indicată mamografia?

Dr. Adrian Nicolescu: Ecografia, alaturi de mamografie reprezinta cele doua metode imagistice principale de investigare a sanului. In cazul in care ele nu reusesc stabilirea unui diagnostic, se adauga si ex RMN.
Ecografia mamara este indicata la orice varsta, in special sub 40 de ani, cand sanul are o structura mai densa. Se indica efectuarea in primele 10 zile ale ciclului menstrual.

Mamografia este indicata dupa 40 ani si in cea mai mare parte a cazurilor se completeaza cu ecografia.
Fiind metode cu principiu diferit, ecografia cu ultrasunete, mamografia cu radiatii, fiecare descrie mai bine anumite modificari, motiv pentru care, in cea mai mare parte a cazurilor se efectueaza ambele.
Deci, pentru screening, pana in 40 de ani se face ecografie, dupa 40 de ani, se prefera combinarea lor- ecografie anual si mamografie la 2 ani.

Ecografia cardiacă. Poate fi investigată ecografic și inima? Dacă da, în ce situații?

Dr. Adrian Nicolescu: Inima poate fi investigata foarte bine ecografic, atat din punct de vedere dimensional, cat si din punct de vedere al contractilitatii sau al aparatului valvuar si al modului in care circula sangele in interiorul sau.
Este indicata ecografia de rutina in cazul pacientilor cu factori de risc cardio-vasculari sau pentru urmarirea pacientilor care au diferite patologii.

 

Recent Posts

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024: Zodia care primește o veste neașteptată

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…

2 ore ago

Avertismentul unui medic: Acest tip de cartofi te pot ucide. Cum îi recunoști

Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…

3 ore ago

Angela Similea și-ar fi pierdut casa din cauza datoriilor. Unde a ajuns să locuiască artista

La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…

3 ore ago

Dana Budeanu s-ar fi căsătorit în secret cu fiul unui politician influent

Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…

4 ore ago

Trucul care te ajută să previi formarea mucegaiului în borcanele de zacuscă

Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…

4 ore ago

Aceste pensii vor fi recalculate după o nouă formulă – ce sume vor primi în plus beneficiarii

Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…

5 ore ago

Citeste si: