Numărul total al românilor care suferă de boală inflamatorie intestinală (BII) este în 2013 de 5-10 ori mai mare comparativ cu anul 2002, potrivit estimărilor specialiştilor.
Din totalul de 5.000 de pacienţi diagnosticaţi cu BII la noi în ţară, doar 20% figurează în Registrele Naţionale.
‘Creşterea numărului de pacienţi cu BII este legată de mai mulţi factori, printre care se numără: alimentaţia dezechilibrată, stilul de viaţă, folosirea iraţională a antibioticelor, imunizările repetate. Totuşi, unii factori declanşatori ai bolii rămân în continuare necunoscuţi, pentru că vorbim de o boală autoimună. În acest moment, numărul persoanelor care suferă de BII este unul estimativ şi este foarte posibil ca mulţi pacienţi să fie în continuare nediagnosticaţi. Acest lucru se întâmplă pentru că simptomele şi manifestările acestor boli sunt variate şi comune cu ale altor afecţiuni – dureri abdominale, stare de oboseală, pierdere în greutate, diaree timp de zile sau săptămâni întregi. Astfel, de la apariţia primelor simptome, până la diagnosticarea finală, pacientul trece prin multiple examinări, fără să mai vorbim că mulţi renunţă să se mai prezinte la medic pentru că le este greu să admită că sunt bolnavi. Îndemnul meu către toţi pacienţii care suferă simptome dintre cele enunţate este să se adreseze medicului specialist pentru un diagnostic corect şi o schemă de tratament adecvată fiecăruia’, a explicat marţi într-o conferinţă de presă prof. dr. Mircea Diculescu, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.
La nivel mondial, mai mult de 5.000.000 de persoane sunt diagnosticate cu BII, dintre care cele mai răspândite sunt boala Crohn şi rectocolita ulcero-hemoragică.
Dintre aceştia, aproximativ 3.000.000 de pacienţi trăiesc în Europa, în special în nord, însă prevalenţa bolii continuă să crească în ţările din sudul şi estul continentului. Chiar dacă afectează persoane de toate vârstele, cele mai multe cazuri se înregistrează la persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.
În ultimii ani, incidenţa bolilor inflamatorii intestinale a crescut inclusiv la copii şi adolescenţi. În cazul copiilor, boala Crohn este deosebit de periculoasă întrucât afectează procesul de creştere şi dezvoltarea acestora.
În contextul Zilei Internaţionale a Bolilor Inflamatorii Intestinale, marcată anual pe 19 mai, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) lansează cartea ‘Autografe pe curcubeu’, scrisă de patru pacienţi care suferă de BII – Maria, Răzvan, Ana-Maria şi Raul.
Cartea îşi propune să atragă atenţia asupra bolilor inflamatorii intestinale şi a importanţei diagnosticării corecte a acestora, pentru a-i ajuta şi pe alţi pacienţi să înţeleagă mai bine boala şi modul în care pot lupta cu ea, urmând exemplul celor care au reuşit să facă acest lucru. Alături de poveştile pacienţilor, cartea include interviuri cu medici gastroenterologi care vorbesc despre dificultăţile bolii şi soluţiile de tratament pe care le-au recomandat pacienţilor de-a lungul timpului, informează un comunicat emis de APAA.
‘Bolile inflamatorii intestinale schimbă viaţa pacienţilor din toate punctele de vedere, atât fizic şi psihic, dar şi la nivelul vieţii profesionale şi personale. Pacienţii cu BII se consideră o povară pentru familie şi pentru societate, iar pentru că mulţi dintre ei nu mai pot munci, devin o povară pentru întregul sistem. Prin această carte, ne-am dorit să fim alături de pacienţi şi să le împărtăşim povestea şi altora care trec printr-o experienţă asemănătoare şi să le arătăm că se poate lupta cu boala, că există speranţă şi că pot avea din nou o viaţă normală, dacă nu renunţă şi urmează tratamentul corect şi adecvat’, a subliniat Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.
Unul dintre autorii cărţii, Maria, pacient cu o boală autoimună, a declarat la rândul său: ‘Cu fiecare zi care trece, observ o îmbunătăţire privind starea mea de sănătate, pentru că medicii şi pacienţii pe care i-am cunoscut prin intermediul APAA au făcut posibil un lucru care pentru mine era deja pierdut: mi-au redat sănătatea şi pofta de viaţă. Normalitate înseamnă să nu rămâi prizonierul durerii tale şi bolii, ci să-ţi doreşti din tot sufletul să mergi mai departe şi să nu te laşi bătut, pentru că până la urmă poţi să te bucuri de viaţă chiar dacă eşti bolnav. Eu sunt un exemplu viu în acest sens”.
Lansarea cărţii ‘Autografe pe curcubeu’ face parte din campania ‘Doar optimismul e contagios!’, campanie desfăşurată de APAA pentru pacienţi pe tot parcursul anului 2013, cu scopul de a atrage atenţia asupra afecţiunilor autoimune şi asupra faptului că acestea nu sunt contagioase, dar şi să-i ajute pe pacienţi să accepte boala şi să acorde mai multă importanţă stării de spirit pozitive, pentru a avea o viaţă normală.