Din cuprinsul articolului
Un medic român din 10 a fost victime unei agresiuni fizice în legătură cu actul medical efectuat, atrage atenţia Colegiului Medicilor din România (CMR), într-un nou sondaj.
Potrivit datelor studiului privind sindromul de burnout în rândul medicilor şi riscul de malpraxis, „10% dintre cei peste 8.000 de medici respondenţi au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat”. Oficialii CMR susţin că, potrivit cercetării, cei mai expuşi riscului de agresiune sunt medicii sub 35 de ani (13%).
Totodată, specialităţile cu procente ridicate sunt psihiatrie (21%), anestezie şi terapie intensivă (20%), pediatrie – interne (12%) şi chirurgie generală, obstetrică-ginecologie şi reabilitare (11%).
Totodată, CMR îşi exprimă solidaritatea şi susţinerea faţă de cadrele medicale „care îşi exercită profesia în condiţii dificile şi care se confruntă cu ameninţări şi agresiuni din partea populaţiei”, referindu-se la cazurile de agresiune fizică şi verbală înregistrate, în ultima perioadă, în Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani.
CMR, alături de Colegiul Medicilor din Botoşani, fac apel la responsabilitate din partea populaţiei, care a reacţionat după decesul în Maternitatea din Botoşani a Alexandrei Ivanov, o tânără de 25 de ani ignorată timp de mai multe ore de cadrele medicale responsabile de tratarea ei, potrivit sursei citate de Agerpres.
„Înţelegem îngrijorarea şi durerea provocate de un incident sau pierdere în rândul pacienţilor. Cu toate acestea, este esenţial să menţinem respectul şi înţelegerea pentru munca medicilor şi a personalului medical, care depun constant eforturi pentru a oferi îngrijire de calitate, deseori în condiţii de stres şi resurse limitate.
Pe lângă situaţiile extreme, care pun medicii în pericol de a fi agresaţi verbal şi fizic, medicina defensivă a devenit o realitate în sistemul medical din ţara noastră, ceea ce înseamnă că o parte dintre medici profesează mai degrabă cu intenţia de a se proteja de eventuale acuzaţii decât pentru nevoia reală a pacientului.
Aceasta nu numai că poate genera costuri suplimentare pentru sistemul de sănătate, dar poate şi să afecteze calitatea îngrijirii medicale oferite”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele CMR, Daniel Coriu, şi de preşedintele Colegiului Medicilor din Botoşani, Constantin Didi Moşneguţu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…