Tot mai multe persoane se confruntă cu depresia, singurătatea sau sentimentul de gol sufletesc în preajma Crăciunului. Iată care e soluția salvatoare

Depresia și singurătatea de Crăciun. „Parcă toți au un rost, se bucură, reușesc să simtă spiritul Crăciunului iar eu nu simt absolut nimic, nici să fac brad, nici să cumpăr vreun cadou. Nu mă regăsesc în peisajul acesta.” Sunt cuvinte care pot fi , adesea, auzite în preajma sărbătorilor în cabinetul de psihoterapie. De multe ori, oamenii ajung la final de an cu un sentiment apăsător de singurătate sau de gol sufletesc

Sărbătorile de iarnă sunt asociate, în general, cu acele momente de liniște, de bucurie, de reîntâlnire cu cei dragi. Reprezintă, de asemenea, un moment de bilanț al anului ce tocmai se încheie, dar, în același timp, și o ocazie bună de stabilit noi rezoluții pentru anul ce urmează. Cu toate acestea, în ultimii ani, statisticile arată că din ce în ce mai mulți oameni se confruntă cu depresia, singurătatea sau sentimentul de gol sufletesc. În perioadele de final de an, spitalele și poliția raportează o incidență crescută a suicidului, a tentativelor de suicid, a problemelor datorate consumului de alcool și violenței domestice.

La final de an intensitatea activităților scade, lăsând loc întâlnirii cu sine

Depresia și singurătatea de Crăciun. Multitudinea de activități desfășurate pe parcursul anului ne oferă posibilitatea refugiului în fața acelor aspecte ale vieții pe care nu vrem sau suntem prea puțin pregătiți să le conștientizăm. Astfel, statul peste program la serviciu, multitudinea sarcinilor de realizat, ieșirile cu prietenii, tabieturile zilnice dau senzația de umplere a timpului și, în același timp, pot deveni un scut împotriva singurătății sau a nemulțumirilor legate de propria persoană.

„Perioada sărbătorilor de iarnă reduce intensitatea activității cât și a formelor de evadare din cotidian și astfel mulți oameni se văd puși față în față cu acele aspecte ale vieții de care reușesc pe parcursul anului să se țină departe: lipsa unui partener de viață, îndepărtarea de familie, prieteni care au deja o familie întemeiată, o situație financiară deficitară. Acesta este un fond propice instalării depresiei și este susținut de cosmetizarea și comercializarea noțiunii de Sărbătoare de Crăciun”, explică Monica Burcea, psiholog clinician și psihoterapeut.

Depresia și singurătatea de Crăciun. Conștientizarea singurătății

De obicei, când vine vorba de Sărbători, prietenii, colegii cunoștințele cu care ne împărțim timpul de-a lungul anului aleg să meargă în vizite, în vacanțe sau să onoreze diverse invitații. „Poate că în anii trecuți ne aflam în altă situație, erau mai multe persoane la masă sau aveam alte posibilități. În acest context, în cazul unei persoane introvertite, vulnerabile emoțional sau cu mai puține relații sociale, sentimentul de inadecvare crește. Expresia „să fii în rândul lumii” își găsește mult mai des utilizarea în această perioadă și creează o presiune inconștientă asupra celor ce nu au posibilitate sau nu simt să se comporte corespunzător tradiției”, adaugă psihologul.

Cum putem evita depresia de Sărbători?

Depresia și singurătatea de Crăciun. Un fapt important de reținut este acela că nu trebuie să avem un motiv anume pentru tristețea care ne poate surprinde în perioada Sărbătorilor. Fiind o perioadă de bilanț, de introspecție, o perioadă în care se încheie încă un an, o senzație de tristețe sau de melancolie este cumva firească. „Evitarea stărilor de apatie și tristețe resimțite în preajma Sărbătorilor necesită atât realism, cât și capacitatea de a ne bucura de ceea ce avem. Este firesc să ne dorim mai mult, nu este însă de dorit să uităm de ceea ce avem. Există o tendință generală de a ne focaliza de obicei pe ceea ce nu avem sau ne lipsește și mult mai puțin pe a conștientiza ceea ce deținem deja”, completează psihoterapeutul, care detaliază, mai jos, ce ar trebui să facem ca să evităm depresia de Sărbători.

1. În primul rând, trebuie să priviți cu obiectivitate comercializarea Crăciunului. Sărbătoarea nu este despre decoraţiuni extravagante, despre fericire automată sau despre cadouri uriașe sau scumpe. Este important să nu cădem în capcana de a încerca să facem ca totul să fie perfect, să nu credem că avem obligația de a fi fericiți conform unui anumit program sau după cum ne arată o reclamă la televizor. Cu cât vom încerca mai mult asta, cu atât este posibil să obținem efectul contrar.

2. Încercați să aveți grijă de propria persoană conform propriilor posibilități. Dacă desfășurați activități statice, de birou, profitați de zilele libere și faceți mișcare, plimbări scurte, petreceți puțin timp și afară. Studiile arată că efortul fizic susținut, practicat timp de 20-30 de minute zilnic, permite oprirea, cel puțin provizorie a fluxului de gânduri, de temeri și de griji. Evitați să consumați mult alcool sau alimente în exces deoarece, pe termen lung, vă pot crea senzația de epuizare fizică și de oboseală

3. Valorizați ceea ce sunteți și conștientizați ceea ce aveți. O altă cauză a depresiei de Sărbători poate veni din devalorizarea propriei persoane. Unii oameni se consideră valoroși în funcție de anumite comportamente care nu-și găsesc locul de Crăciun: muncesc foarte mult sau sunt în poziții de conducere, iar perioada Sărbătorilor de iarnă îi poate pune față în față cu singurătatea. În astfel de situații este indicat să restabilim legătura cu propria persoană, să ne punem gândurile și planurile în ordine iar atunci când tragem linie la final de an, să ne concentrăm pe realizări, pe reușite, pe ceea ce am dobândit sufletește și mai puțin pe nereușite.

4. Reconectați-vă cu copilul interior. Cercetările arată că un copil râde în medie de 400 de ori pe zi, în timp ce un adult mai râde doar de 18 ori pe zi. Sărbătorile de iarnă pot fi o ocazie bună pentru a ne reconecta cu magia copilă- riei și pentru a ne da voie să ne bucurăm de lucruri mici, simple, precum zăpada și jocurile iernii. Ne putem relaxa și distra și la târgurile de Crăciun organizate în mai toate orașele.

5. Onorați trecutul, dar priviți cu încredere către viitor. Pe parcursul unui an putem avea parte de realizări, de bucurii, dar și de momente mai puțin plăcute. Unii oameni pleacă din viețile noastre, alții abia au intrat. Este de ajutor să fim sinceri cu noi înșine, să privim cu obiectivitate provocările vieții și să nu încetăm să ne dorim sau să avem încredere în ceea ce ne poate aduce noul an.

Medicina alternativă ne vine în ajutor în tratarea depresiei de Sărbători

● Ședințele de acupunctură sunt foarte utile în tratarea tulburărilor depresive și favorizează instalarea stării de bine emoțional.

● Consumul ceaiului de sunătoare. Această plantă are capacitatea de a mări nivelul de serotonină, un mesager chimic care permite creierului să regleze somnul, pofta de mâncare și buna dispoziție.

● Masajul de relaxare. Pe lângă efectul de relaxare profundă a mușchilor și a țesuturilor, masajul este recomandat și pentru relaxare psihică după perioade de efort susținut.

● Meditația, meloterapia ne pot oferi momente de relaxare și liniște mentală, de reîntâlnire cu noi înșine.

Recent Posts

Câștiguri fabuloase în decembrie pentru trei zodii norocoase

Luna decembrie aduce vești excelente pentru trei zodii norocoase care vor experimenta câștiguri financiare spectaculoase.…

6 ore ago

Horoscop Urania. Zodiile care vor avea probleme de sănătate în perioada 16-22 noiembrie

Horoscop Urania 16-22 noiembrie 2024. Astrologul Urania dezvăluie care sunt zodiile ce vor întâmpina posibile…

6 ore ago

Șapte cauze nebănuite pentru care ai probleme de memorie

Problemele de memorie nu trebuie ignorate, mai ales când apar frecvent și afectează calitatea vieții.…

7 ore ago

Ce spune vârsta primei menstruații despre o femeie

Vârsta la care o femeie experimentează prima menstruație, cunoscută sub numele de menarhă, poate oferi…

7 ore ago

Acești pensionari vor primi 1.800 lei în plus la pensie în decembrie

Un număr impresionant de 400.000 de pensionari vor primi o sumă de 1.800 lei în…

7 ore ago

Spune adio durerilor articulare de iarnă! Sfaturi pentru alinarea durerilor în sezonul rece

Spune adio durerilor articulare de iarnă! Pe măsură ce temperatura scade, mulți oameni experimentează dureri…

8 ore ago

Citeste si: