Tot mai multe medicamente pentru diabetici lipsesc din farmacii

Asociațiile de pacienți cu diabet acuză lipsa insulinei din farmacii și le transmit autorităților responsabile o scrisoare deschisă afirmând că peste 30% din aceste medicamente sunt exportate.

Sursa citată menționează că, potrivit studiilor de piață, 30% sau un procent mai mare din medicamentele care ar trebui să ajungă la pacienții români „iau calea exportului paralel”.

„Au trecut câteva luni bune de când am informat și solicitat autorităților rezolvarea problemelor de disponibilitate a insulinei cu care bolnavii de diabet se tratează (între care am menționat Apidra, Humalog, NovoMix, NovoRapid), dar fără niciun rezultat”, se arată în scrisoarea deschisă adresată guvernanților.

Asociațiile de pacienți spun că lipsa medicamentelor din farmacii s-a agravat foarte serios „după data de 1 iulie 2015, când au intrat în vigoare noile prețuri”. „Conform studiilor de piață, 30% (uneori chiar mai mult) din medicamentele care ar trebui să ajungă la pacienții români iau calea exportului paralel. Deși este legal, exportul paralel pune în pericol chiar viața bolnavilor români care suferă de diabet zaharat, iar autoritățile au obligația de a interveni măcar acum, în ultimul ceas”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, ei atrag atenția asupra faptului că un pacient dependent de un anume tip de insulină, care lipsește din farmacii, nu are o alternativă.

„Fiind un medicament biologic, un tip de insulină nu poate fi înlocuit cu altul, în afara unei decizii foarte bine argumentate din punct de vedere medical. De aceea, este esențial ca pacientul cu diabet insulino-tratat să aibă la dispoziție în permanență întocmai tipul de insulină prescris de medicul specialist, singurul care este în măsură să decidă care este tratamentul potrivit fiecărui bolnav în parte”, afirmă reprezentanții asociațiilor de pacienți. Totodată, spun ei, „tratamentul discontinuu sau subdozat cu insulină se asociază, conform studiilor din literatura de specialitate, cu o rată crescută a complicațiilor cronice ale bolii și, implicit, cu costuri mai mari pentru sistemul de sănătate”.

Potrivit aceleiași scrisori deschise, deși tratamentul cu insulină este decontat 100% de stat, „în realitate, din cauza accesului limitat și discontinuu la insulină, bolnavul cu diabet zaharat trăiește o permanentă anxietate psiho-socială, care îi scade calitatea vieții și impactează negativ rezultatul final al tratamentului”.

„Din aceste motive, facem apel public la noul Guvern al României, precum și la celelalte instituții implicate în asigurarea sănătății publice din țara noastră, pentru rezolvarea imediată a situației accesului bolnavilor cu diabet zaharat la tratamentul cu insulină menționat anterior”, se arată în scrisoarea deschisă.

Scrisoarea deschisă este semnată de Federația Asociațiilor Diabeticilor din România, Asociația Copiilor Bolnavi de Diabet „Sfântul Iustin”, Asociația Copiilor și a Tinerilor Diabetici Târgu Mureș și de Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din Județul Constanța.

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

o oră ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

2 ore ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

2 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

3 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

3 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

4 ore ago

Citeste si: